Preot, popa sau parinte?

In perioada copilariei mele parintii isi incurajau fiii sa se faca popi.Recunosc faptul ca si mamai mele i-a trecut la un moment dat prin cap aceasta idee.E drept ca i-a trecut repede, dar nu de asta vorbim acum. Argumentul pentru care parintii nostri insistau sa alegem aceasta meserie era ca popii muncesc doar doua zile pe saptamana, si atunci canta doua ore.Pe deasupra nici griji financiare nu au cei care practica aceasta meserie.
Daca asta se intampla in perioada comunismului, in care preotul si daca ar fi vrut sa faca mai mult de atat nu ar fi avut voie,dupa revolutie situatia a ramas aceeasi.Biserica a ramas o institutie izolata,un stat in stat careia nimeni nu ii cere socoteala pentru ceea ce face.Oamenii politici , probabil nu prea dusi pe la biserica, confunda preotii cu Dumnezeu si se grabesc sa bata matanii in fata lor sau ii roaga sa le rezerve un loc in fata la slujbele transmise in direct la televizor.Nimeni nu stie ce atributii,ce obligatii sau ce drepturi are un preot,sau orice alt reprezentant al bisericii indiferent de nivelul la care se afla.Spuneam cu mult timp in urma ca o societate se poate reforma incepind cu invatamantul si biserica,cele doua institutii care ar trebui sa fie principalele formatoare de opinie.Ar trebui,pentru ca si una si cealalta, din cauza copacilor, ajung sa nu mai vada padurea. Nu intamplator mentionam in titlu cele trei denumiri folosite pentru meseria de preot. Daca bunicii nostrii simteau nevoia a se adreseze preotului cu apelativul parinte,acum tot mai des aud oameni care pe buna dreptate au renuntat la aceasta formula si au inlocuit-o cu domnule Preot.
Cred ca este momentul in care biserica ar putea avea un nou inceput. O noua biserica ar avea multi adepti in randul tinerilor.O biserica reformata,care sa se aplece mai mult asupra problemelor oamenilor,care sa fie reprezentata de oameni de bine.Este nevoie de o biserica noua care sa apropie cetateanul de Dumnezeu,sa se adapteze omului modern care in absenta unei biserici active apeleaza tot mai des la psihologi,la consileri familiali si la specialisti care ar trebui sa trateze oamenii cu probleme nu sa asculte suflete incaracate de suferinta.Cu regret spun dar am simtit emotia data de regretul a mii de tineri veniti sa-si ia adio de la cel care a fost Papa Ioan Paul al II-lea,dar nu aceleasi cuvinte pot sa spun despre ce am vazut la funeraliile regretatului Teoctist.
Iar scandalurile din ultima perioada afunda si mai tare imaginea si asa prafuita a bisericii.Nu inteleg de ce preotii nu vor sa priveasca adevarul in fata si sa-si recunoasca greselile.Biserica Catolica este cea care a ars pe rug oameni ilustri si a avut puterea sa-si recunoasca greseala si sa renasca din propria-i cenusa.Nu vad de ce Biserica Ortodoxa nu are aceasta putere, aceea a unui nou inceput.
Acum cateva zile, un fost coleg, plecat demult din Giurgiu, m-a sunat sa mai intrebe daca pot face lobby pe langa membrii Colegiului Elector Bisericesc din Giurgiu in favoarea unuia de-l sustine el. Nu asta as fi vrut nici de la cel pe care-l sustine el si nici de cei ce reprezinta Biserica.Daca lucrurile evolueaza astfel nici electorii si nici Dumnezeu nu pot ajuta un om care ajunge in aceasta functie prin sforarii si interventii, demne de niste alegeri comunale.
Spun toate acestea pentru ca, printre multi domni preoti sau popi,am avut sansa sa cunosc si un Parinte,cel care a fost preotul Mihai Sarbu.Duminica ce a trecut am avut tristetea de a conduce pe ultimul drum un om plin de har, dedicat menirii sale, fara de care Giurgiu ramane mai sarac spiritual.
pepimustateanu@yahoo.com


--------------------------------------------------------------------------------