marți, septembrie 25, 2007

Visul nostru Basescu!

Cu toate ca cititorii mei sunt mai inteligenti decat ai lor,mai scapa unul sau altul privirea in text si apoi neintelegand nimic incepe sa critice.Pentru acestia exista ziare cu nume din doua cuvinte in Giurgiu,si le recomand sa nu se mai forteze sa inteleaga ceva de la noi din gazeta.Daca totusi insista le spun ca textul ce urmeaza presupune cea mai simpla operatiune logica-comparatia.
Pe cat de controversat pe atat de mediatizat in plan national shoul Monicai Gabor nu poate sa nu ne atraga atentia chiar si pentru a fi privit ca o curiozitate.La o analiza simpla,nu e greu sa ne dam seama ca destinul acestei fete reprezinta simbolul viselor a foarte multe fete din tara aceasta.Chiar daca refuzam sa recunoastem,orice fata de conditie medie,viseaza la un Fat- (imbracat)-frumos calare pe un cal alb(nu derajeaza nici 200 de cai Tdi) care sa apara si din senin sa-i rezolve toate problemele doar pentru ca o considera frumoasa,iar restul vietii sale sa fie o printesa rasfatata si iubita,considerata dulcica si nu proasta atunci cand isi pune poseta pe cap.
Poate ca fortez putin comparatia insa mie visul femin intruchipat in Monica,imi pare destul de asemanator intruchipat ca vis masculin, zic eu,de Traian Basecu.
Chiar daca refuzam sa recunoastem orice individ de conditie,varsta si/sau pregatire medie isi doreste sa fie vizitat frecvent de o Elena Udrea la ceas de seara,isi doreste sa ia masa la Golden Blitz,sa bea sampanie din sticla si sa o arunce in multime,sa coboare din avionul de Turcia si sa spuna ca vine din Statele Unite,sa sofeze dupa un sprit fara fie tras de maneca,sa cheme la ordin pe oricine sa conduca guvernul daca are chef,serviciile in fata carora deunazi tremura cu pixul in mana,sa sune seara la toate televiziunile , sa-si petreca vara pe la toate terasele si sa-i faca gaozari pe toti cei care incearca sa puna si altfel problema iar pentru asta sa fie considerat popular si nu altfel .Toate astea aparute si-n acest caz dintr-o minune.Candidatul la presidentie al aliantei se imbolnaveste la doar doar doua saptamani inainte de declansarea campaniei electorale iar locul acestuia trebuia luat de cineva.
Sau cel putin asta e varianta oficiala,pe care pentru a nu fi banuit de paranoia,prefer sa o cred.
Asadar un vis transformat in realitate printr-o minune la fel ca si in cazul Monicai.
Degeaba a incercat Nastase sa vina cu realizarea visului de a primi o avere impresionante de la o matusa,pentru ca tot cel al lui Basescu e mai frumos.
Poate ca de-asta si alegerile au avut acest rezultat.Pentru ca individul Dorel cel din reclama se simte mai aproape de cel ce fumeaza palmat in aeroporturi deacat de un elevat ce si-a pierdut jumatate din viata pregatindu-se.
Iar toate acestea nu trebuie luate in tragic,ba din contra,sunt dovada vie a faptului ca visele pot deveni realitate iar in cazul de fata e vorba de visele simple ale celor multi.
pepimustateanu@yahoo.com



--------------------------------------------------------------------------------

Perdea de fum

Orice observator al politicii aliantei de la Basescu,si pana la ultimul primar de comuna poate observa reteta simpla pe care o aplica si care inca da randament.Este mentionata in orice manual de politica si se foloseste si in strategiile militare undeva la nivel de caporal.Se numeste perdea de fum.
Creste pretul la carburant? Mai chemam unul pe la DNA si gata perdeaua de fum.Se mareste pretul la gaze? Mai tragem o perdea de fum cu scandal in PNL sau oriunde altundeva si gataaaaaaa!Scade nivelul de trai iar sindicatele sunt pe punctul de a iesi in strada? Nici o problema,mai gasim un turnator la securitate sau care a facut politie politica si il judecam la televizor pina cand ne trece foamea, iar sindicatele isi pierd rabdarea sau, si daca ies in strada, nu se oboseste nimeni sa-i ia in seama si sa-i dea pe post in schimbul unei frumuseti de turnator.
Ca sa lamurim un pic situatia, Nea Lucica este prietenul meu.Nu cine va ginditi voi, alt Nea Lucica.Pescar inrait, nu pierde nici un moment in care bate pestele in balta, iar el sa nu fie prezent.Cu toate autorizatiile lui de pescuit,tot timpul graniceri il alungau de pe malul Dunarii sub diferite pretexte. Asta pina cand Nea Lucica a aflat ca si graniceri au propriul sistem de informatii cu turnatori si tot personalul aferent.Odata ce a semnat angajamentul,din alungat,Nea Lucica s-a trasformat in supraveghetor al celor ce cu cateva zile in urma il priveau de sus. Simplu si eficient. Daca Nea Lucica isi iubeste tara sau isi uraste semenii,daca este demn de blamare sau de lauda, va rog sa judecati.Toate textele Muscai sau ale tuturor celorlati care incearca sa mai traga o perdea de fum peste propriul fum in care se afla fara sa-si dea seama, sunt doar texte ieftine.Si o fac fara sa-si dea seama ca propria drama este de fapt reala perdea de fum care acopera adevarata drama.Drama intregii romanii.
Si ca vorbeam de ,,Nea Lucica”, de data asta de celalalt Nea Lucica,domn Primar,corect ar fi fost sa iasa post si sa spuna cum rezolva problema caldurii in municipiu si in special in scoli, gradinite si spital, pentru ,,Giurgiuveni mei” Insa eu ce vad?O perdea de fum.Ca PSD a fluierat in biserica,ca Maroiu e inca tanar si poate, sau ca.......apropos cel mai tare e aia cu premiile BIP. Pai cum sa nu intri in Guiness Book cand primesti premiul BIP fara se faci ceva eficient.Nici nu ma gandesc ce se intampla daca si facea ceva, cred ca ne trezeam cu un Nobel , Oscar sau poate un Pulitzer.
Si intorcandu-ma la trista realitate,e dureros sa stai cu frig in casa ametit de o perde de fum.Si de data asta ma refer la un fum gros de carbune de CET care ne ia si aerul de care ne mai bucuram,asta pentru ca reteaua de gaze cica ajunge in Giurgiu parca la anul sau parca...... la multi ani.
pepimustateanu @yahoo.com

CACAT

Zona politicului in Romania a reusit sa capete o aroma ciudata.Este teritoriul cel mai injurat si in acelasi timp cel mai invidiat, de presa dar si de cetatenii care au incetat sa-si mai puna sperante in politicieni.O data la patru ani,voteza,insa votul se da in stil microbistic,fara sa aiba asteptari.Doar asa ,il voteaza pe cel mai simpatic.
Si din interior lucrurile par initial sa nu fie foarte diferite.La inceput nu poate fi nimic nelalocul lui intr-o competitie pentru castigarea simpatiilor a cat mai multi cetateni cu drept de vot.Ba chiar la in prima faza esti incantat.De discursul pe care poate l-ai avut mai bun,de afisul electoral cu mai mult impact la public, de o mai buna organizare in cadrul propriei organizatii sau de castigarea a cat mai multi adepti in propria echipa.La o prima vedere e ca un joc inocent de copii.Ba chiar intelegi de ce barbatii sunt preponderent in politica.Este proverbiala ideea ca barbatii sunt niste copii mai mari.Si poate ca asa ar fi trebuit sa stea in mod firesc lucrurile.
Totul pana cand unul mai putin educat,sau poate tocmai educat sa o faca,trece la atitudini mai putin apreciabile.Si pentru inceput in gluma apoi mai in serios dar timid ca mai apoi cu tot elanul incepe sa jigneasca si sa faca rau ardversarilor.Si trist este ca nu intotdeauna ardversarii se afla in alte partide.Uneori sunt proprii tai colegi alaturi de care poate ai amintiri ce iti incanta viata.Alteori chiar ardeversari politici fiind sunt poate prietenii tai din copilarie,sau fostii colegi de clasa,fostul vecin,fosta iubita.Si fara sa vrei din jocul de-a iubirea,sau de a te face iubit,ajungi sa minti sa jignesti sa distrugi oameni,familii,caractere,vieti,si cel mai trist sa te distrugi pe tine devenind o bestie care nu are nici o problema sa foloseasca cele mai josnice mijloace doar pentru a castiga o functie efemera,care de multe ori nici nu este pentru tine ci pentru unul pe care nu-l cunosti pentru ca este trimis de la centru,sau uneori pentru a-ti demonstra puterea,sau de amuzament,sau pur si simplu pentru ca ai devenit unul ca ei si esti in stare sa folosesti tot raul din lume si pentru ca soferul tau sa castige o competitie cu unul de ti-a fost candva prieten.
Toate victoriile acestea triste sapa rani adanci.Din aceste jocuri idioate se ajuge la o ura sincera ce nu mai poate fi calmata niciodata.Si de multe ori te trezesti intr-un razboi de care prea tarziu iti dai seama ca poate nu-i razboiul tau,si poate acest prea tarziu te face sa suferi.Lovesti vunerabilitatile celorlalti fara sa realizezi ca ai propriile vulnerabilitati.Ucizi fara sa realizezi ca-ti risti unica viata.Ataci sacrul celuilalt fara sa-ti dai seama ca oricat ai fi de nemernic exista si pentru tine ceva ce valoreaza multa sfintenie.Uiti ca ai famile cand incerci sa-i distrugi familia,sau ca ai amitiri cand ii calci in picioare amintirile.
Sa nu intelegeti ca am mustrari de constiinta.Doar ma uimesc de cele ce-am vazut si mai rau,prefigurez razboaiele ce va sa vina.

Pepimustateanu@yahoo.com

Traiesc intr-un oras urat!

Cu fiecare bancuta,cu fiecare pavela si cu fiecare tomberon orasul devine mai urat.Iar uratenia la care ma refer nu este una de suprafata,nu se refera la ambalajul frumos in care este impachetat orasul nostru.Cand vorbesc de orasul meu nu ma refer la pietrele trotuarelor , la lemnele bancutelor sau la apa care ne-a inundat strazile cu ocazia ultimelor ploi.Cand vorbesc de orasul meu ma refer la oameni.Ma straduiesc in ciuda vremurilor in care traim sa nu devin imun la suferinta celor din jurul meu.Poate ca grijile cotidiene si problemele personale ne impiedica sa privim in ochi oameni.Si este grav sa ajungem sa nu mai auzim oftatul plin de suferinta al mamelor ce trebuie sa-si intretina copii din ajutorul social.La fel de dureros este sa vezi tristetea din ochii tinerilor,si ma refer la cei multi care nu isi gasesc un loc de munca,si nu contenesc in a scrie CV-uri ce nu sunt citite de nimeni,si peste tot primesc doar refuzuri,multe refuzuri reci,dupa care se intorc tristi acasa calcand e adevarat pe trotuare frumoase.Poate ca nu intelem nici suferinta batranilor ce primesc o pensie mai mica decat suma pe care o datoreaza la intretinere si-si plang unii altora de mila stand pe bancute extrordinar de frumoase dar condamnate sa nu sustina oameni fericiti ci unii plini de suferinta.Poate ca multi dintre noi au fost deranjati de mirosul oamenilor ce scormonesc in gunoiul depozitat in containere noi ,moderne,insa putini mai pot sa inteleaga faptul ca si aceea sunt oameni.E dureros sa-i vezi pe oamenii din Giurgiu in mai noile supermarketuri occidentale,tragandu-si copii de mana din dreptul standului cu dulciuri expicandu-le cu seninatate ca,,nu avem bani”.Vezi un oras urat in privirile celor ce de mult nu mai muncesc doar opt ore pe zi ,pentru un salariu de mizerie,dar neavand de unde sa aleaga la varsta lor,varsta la care se multumesc si cu slujba asta, constienti ca daca renunta nu-i mai angajeaza nimeni.Tot urat vezi orasul si prin ochii celor ce vor sa investeasca in Giurgiu,in productie,si dornici sa creeze locuri de munca sunt alungati pentru ca nu platesc procente,sau daca nu sunt alungati sun batjocoriti primind teren pentru investitie pe groapa de gunoi,sau in locuri ce nu sunt propice pentru activitatea ce doresc sa o desfasoare.Mult mai urat vezi orasul in privirile sfidatoare ale celor ce ar trebui sa le pese,insa orbiti de lumina banilor se dezumanizeaza si uita de oameni,de rude ,de colegi sau de concitadini.Giurgiu cel mai urat il vad in mandria primarului care priveste orasul ca pe o gradina nelocuita,ornata frumos,sarbatorita cu focuri de artificii,dar in traseele de seara cu masina,sau de la inaltimea biroului si a functiei nu poate vedea uratenia data de tristetea din ochii oamenilor,iar filtrele aerului conditionat il impiedica sa simta mirosul saraciei,al lacrimilor date de suferinta celor ce-s oameni ca si noi,si care mai presus de asfaltari,bancute,tomberoane,sau hipermarketuri isi doresc un loc de munca bine platit care sa le poata oferi o viata mai buna.

pepimustateanu@yahoo.com

Pareri pro vinciale sau lumea fara 24 FUN

Lumea se imparte in doua.Si nu va obosesc cu saraci-bogati,inalti-pitici,grei de cap sau usori de minte.Lumea pentru fiecare dintre noi se inparte in cel putin doua capitole bine structurate de propriul sistem de valori.
De aceea si pentru mine,pro vincialul lumea are aceasi structura divizionara.Tentatia initiala a fost sa impart lumea in capitala si provincie.Insa nu e corect.Mai sunt orase ce sunt luate in seama si nu sunt capitale.Asa ca voi imparti lumea in orase cu si fara 24 FUN.Sunt orase cu cluburi si viata de noapte dar si orase cu carciumi si fara iluminat public,sunt orase cu teatre sau opera si orase cu balci doar o data pe an.Sunt orase in care se lanseaza carti dar si orase in care abia ajung ziare.Sunt orase cu Gheorghe sau Chisu,cu stil,cu trend si orase in care moda este impusa de soferul de rata sau in cel mai fericit caz de cei ce se intorc in vacanta cu scarba acasa,doar de dragul parintilor, povestind celor mai putin norocosi sau oferindu-le colectia faimoasa de 24 FUN.
De acolo sunt eu.
La voi nu,dar la noi e vremea topurilor.Se gaseste un ziar in care se da drumul la propuneri.Pe sectiuni fiecare propune si voteaza.Tanta de la non -top zice sa o propun si pe ea.Ca e cea mai cunoscuta de toti taximetristi care vin(e) sa bea cafea la miezul nopti, calda cum doar Tanta o face.Si ei vor convinge lumea sa o voteze.Im plus mai sunt si aia mici care sa o voteze pa net ca a facut tas-o rata si le-a luat calculator.
Cosmin,veterinarul m-a sunat extaziat :Domnule intelegi sunt pe lista ?Si nu oriunde chiar sub Vianu !Pai zic e in ordine alfabetica,pe tine nu te cheama Vitanescu?
Primarul,e cuprins de febra.Cum o sa mai castig eu daca nu sunt in top?Prefectul suna de doua zile la Bucuresti:Domnule,daca sunt apolitic pot sa fiu in top? Ala de la opozitie e mandru nevoie mare il cheama Albu si e primul pe lista.Ba chiar ii mai necajeste pe ceilalti spunandu-le ca esta e primul si ultimul,ca de la anu daca suntem in UE nu mai e legal sa facem topuri si asta ramane de bun,cine este-este cine nu,.......pa!
Va voi tine la curent curent cu rezultatul.Pentru detalii pepimustateanu@yahoo.com

Puterea si gloria sunt fum.

Domnule Presedinte,Domnule Primar Lucian Iliescu,domnilor ce tineti in mana puterea,dragilor cei spre care se ridica priviri rugatoare pline de speranta,domnilor doctori,domnilor judecatori,oamenilor in mana carora stau stau sperante,vieti sau destine,putere si gloria sunt fum.
De-a lungul istoriei multi s-au crezut ca voi,multi au simtit ca sunt inceputul si sfarsitul,multi s-au jucat cu vietile oamenilor ca pe o tabla de sah sau ca pe un teren de monopolis si nici unul nu a gandit dar intr-un final a simtit ca puterea si gloria sunt fum.
Cei mai mari dictatori,oameni care au condus o lume intreaga,ca au fost ei Cezar,Atila,Baiazid,Petru cel mare,Napoleon,Hitler sau oricine din cei la care te-ai gandi sau pe care l-ai avea drept model sau exemplu,toti au avut drept maxima finala de viata aceeasi concluzie:Puterea si gloria sunt fum.
Poate ca va par ciudate cuvintele mele insa in secunda asta m-am asezat la birou dupa un traseu pe care l-am parcurs prin judet pentru a interactiona cu oameni,cu electoratul ar spune unii.Cu aceeia pe care ii bagam in seama doar cand avem nevoie de votul lor.Apoi ii uitam si ne simtim destepti si avem initiative legislative si ne gandim la principii inalte,si la repectarea deontologiei,la creare de cluburi,si de speach-uri,iar de ei uitam.Ii mai vedem la 4 ani pe cei pe care-i mai gasim in viata iar pe ceilalti ii uitam pentru totdeauna.Ne mai amintim uneori de unul ce ne-a spus o vorba mare dar nu mai stim unde sau cine era.La nivel de discurs insa toti ne straduim sa ii compatimim si sa pozam in apropiati lor.Asta in cel mai bun caz.Altfel ne straduim sa aratam ce bine pricepem la chesti care de fapt inseamna nimic.Ce meserie se face mai dupa ureche decat politica? Pentru orice alte meserie se cere pregatire.Nici vanzatoare nu pot fi legal fara un curs de igiena.Pentru politica nu mi se cere nimic.
`Am vorbit ore cu oamenii aceia.Sunt necajiti.Toti cei ce au decizie pentru ceva ce conteza se simt zei.Si umilesc oameni si ii trateaza cu nepasare si jignesc caractere si suflete care apoi sufera.De la portarul unitarii pana la secretra,si factorul de decizie,toti,dar toti sunt la fel.Nu am auzit vorbe bune despre nimeni.Nici din ai nostrii nici din ai lor.Medici,judecatori,procurori,directori,sefi servicii,casieri,postasi,organe de control,de sprijin,toti contribuie picatura cu picatura la pastrarea caracterului umil al poporului asta nefericit.Iar oamenii aia erau profund nefericiti.Am stat cu ei ore la discutii si le-am simtit suferinta.Si v-o impartasec si voua.Nu stiu cine sunteti sau cine ce veti ajunge dar nu uitati un lucru:Puterea si gloria sunt fum.Iar cat esti acolo nu uita ca imputitul ala care miroase urat si nici ce vrea nu stie prea bine,si nici politicos nu este asa cum te-a obisnuit moftul functiei,omul acela e om ca si tine si il doare.Si nu se stie cand si tu va trebui sa deschizi o usa si vei ajunge sa simti exact ca el.Si asta pentru ca toti uitam un lucru:PUTEREA SI GLORIA SUNT FUM.

pepimustateateanu@yahoo.com

,,Mai bine-l votati pe Bombo/Chit ca plecau aia-n Congo.Asa cum ati votat voi/A venit Congo la noi”!

Firma „Trei Cocoºi" a cumpãrat cu nici 100.000 de euro de la municipalitate, în Parcul Herãstrãu, un teren cu active care azi valoreazã peste 4 milioane de euro. Rolul lui Traian Bãsescu, primarul general de atunci, a fost sã blocheze cererea de retrocedare a moºtenitorilor legali pânã la perfectarea tranzacþiei.
Ambasadorul Germaniei la Bucureºti, Roland Lohkamp, a declarat, sâmbãtã, în cadrul unei conferinþe, cã faptele de corupþie la nivel înalt sunt vãzute în România ca "delicte cavalereºti", remarcând cã situaþia din acest domeniu s-a schimbat "foarte puþin".
Mircea Bãsescu, fratele preºedintelui Traian Bãsescu, ºi Bogdan Buzãianu, fostul patron al Energy Holding, sunt buni prieteni. Fratele lui Bãsescu a devenit un intermediar de energie, adicã unul dintre "bãieþii deºtepþi", cum i-a denumit chiar ºeful statului. Plusfood Constanþa, deþinutã de oameni de afaceri olandezi ºi administratã de Mircea Bãsescu, este unul dintre cei mai mari producãtori de carne de pui din zona liberã Constanþa.
In timp ce televiziunea acumula datorii, oamenii apropiati lui Tudor Giurgiu au devenit preferati ai sortii cand era vorba despre impartit banii institutiei.
Autoritatea Navala Romana a incredintat, fara licitatie, efectuarea inspectiilor la navele care opereaza in porturile romanesti, desi are un departament destinat pentru acelasi lucru.
Încercarea liderului PNL Gorj, Ilie Morega, de a aduna mai mulþi bani pentru partid s-a transformat în dosar penal.
Baronul de Giurgiu sfideaza din nou Uniunea Europeana. La doua luni dupa "Scandalul taxei de tranzit" din Vama Giurgiu, primarul Lucian Iliescu recidiveaza. De aceasta data, edilul a impus un nou bir la intrarea in Zona Libera a orasului. Noua taxa de tranzit a intrat in vigoare ieri, chiar daca, in ianuarie, primarul Iliescu se lauda ca modernizeaza soseaua de centura - drum pe care autovehiculele pot ajunge in Zona Libera fara sa mai tranziteze centrul orasului
,,Valiza de bani“ cu care ALRO s-ar fi dus la Ministerul Economiei inseamna plati informale pentru ca firma sa aiba acces la energie. ALRO avea asigurata 75% din electricitate pe termen lung si, din ce a spus Basescu, se intelege ca ar fi fost dispusa sa ofere spaga pentru a-si contracta diferenta de 25%, evident, la preturi acceptabile.
Nimic din cele de mai sus nu sunt spuse de mine.Sunt simple decupaje de presa din tara in care traim.Tara in care Alianta este inca in topul preferintelor in unele sondaje in care eu nu pot sa cred.
Sunt curios oare unde este justitia in acest tablou.Chiar nimeni nu vrea sa ia masuri la aceste abuzuri evidente si foarte bine detaliate de presa?Sau poate oficialii din justitie avand program scurt nu pot vedea stirile de seara si astfel se autosesizeza doar la cele ce vad la jurnalul de la ora cinci?
Totusi din cand in cand il mai vedem pe la parchet pe Adrian Nastase singurul pe care justitia il poate ancheta dar nu il poate gasi vinovat.
La toate astea singura idee pe care o mai pot spune este ca ,,Mai bine-l votati pe Bombo/Chit ca plecau aia-n Congo.Asa cum ati votat voi/A venit Congo la noi”!
pepimustateanu@yahoo.com

Legi nescrise

Cred ca am o problema.Cred ca sunt prea batran in partid cu toate ca ani mei sunt destul de putini.Cred ca greseala mea este ca am intrat prea devreme in politica.La inceput pentru a promova era nevoie de experienta.Nu puteai avansa decat dupa o lunga ucenicie politica in care aveai de invatat toate cele necesare.Timpul a trecut si am acumulat experienta mai multa decat doream.Sunt lucruri pe care le stiu,pe care le vad,pe care le inteleg printre randuri si de care imi pare rau sa le aflu.Daca eram mai neinitiat imi puteam pastra elanul.Asa simt numai dezamagiri.Spun ca sunt batran pentru ca am devenit la fel ca ei.Rau,incordat,plin de cicatrice dupa prea multe razboaie.Si dornic de a incepe un nou razboi,cad de mic.La inceput criticam politica rigida a seniorilor de a accepta figuri noi printre ei.Acum am inceput si eu sa privesc urat noi veniti.Poate si pentru ca am trait prea multe dezamagiri din partea celor ce le-am acordat o sansa si i-am primit cu toata imima intre noi.Profilul noului venit este tipic.Amabil,atent,saluta pe toata lumea, vorbeste frumos, nu se amesteca in dispute,sefi il considera un bun coleg,eu,colegii ajungem la aceeasi concluzie,il preferam pentru a fi promovat in functii. pare de-al nostru......bla bla bla.Total eronat. Vine linge cat poate si dispare. Dupa aceea mai iti infige si un cutit in spate. Pot da multe exemple,stiti ca Balacciu de exemplu a fost membru PSD? Stiti ca si consilierul local Gaghi a fost ales pe listele PSD? Stiti cati din cei ce ne injura acum au beneficiat de avantajele de a fi membru PSD? Stiti ca inca mai gasesc printre noi oameni care au acest profil? Oameni care cred ca ceea ce au li se cuvine si ca nu au nici o datorie fata de partid?Si nici fata de membrii acestuia? Oameni care vazindu-ma mai tanar au impresia ca sunt si ignorant?
Dupa ce am acumulat suficienta experienta si eu si colegii mei de la tineret alaturi de care am in spate poate mai mult de zece campanii electorale,vine un nou curent.Nu mai iesim cu cei vechi si uzati in partid,avem nevoie de fete noi!
Imi pare rau pentru colegi care nu se pot alinia echipei dar nu voi mai fi un tip de reactie ci voi deveni unul de actiune,idiferent de cat de noua sau de veche ii este fata voi trece la actiune,suntem multi la tineret suntem buni si suntem gata.Nu mai vrem sa ne aduca nimeni oameni de pe strada care sa fie gata promovati politic in functii de director.Si care apoi sa ne spuna ca sunt profesionisti si de-aia au ajuns acolo!
Pentru detalii imi puteti scrie pe adresa:
pepimustateanu @ahoo.com

Clauza de salvgardare pe justitie

Imi pare rau ca trebuie sa va dau un titlu de care nici eu nu stiu ce inseamna.Dar ne-am invatatat sa luam drept bun ceea ce ni se da.Cert este ca o comisie a analizat atent evolutia justitiei in tara noastra si a gasit ca sunt evolutii considerabile.
Sunt un tip obisnuit.Merg dimineata la serviciu,in pauza de masa ma intalnesc cu prieteni sau cunostinte la o cafea.Dupa program merg acasa,mananc,citesc ma uit la televizor imi scot fata la o plimbare.Spun asta pentru a sublinia ca sunt intr-adevar un om obisniut, ca toti oameni din Giurgiu.Si cu toate astea, fara sa ma interesez in mod special, stiu tot ce se intampa in orasul asta asa cum si tu o stii la fel de bine.Stii cine cu cine,cine este ala,stii povestea lui sau a ei, asa cum fiecare stie povestea ta, cu toate ca tu ai impresia ca nu.Stiu toti pestii din oras.Da, proxenetii,traficantii de carne vie sau indiferent cum le-ai spune.Si tu ii stii, nu,dar te-ai obisnuit asa de tare cu prezenta lor, incat nici nu te mai intrebi daca fac ceva legal.Stiu de unde ia fetele si unde le duc si cat castiga din asta.Stiu cine fura de pe net.Si tu ii sti si pe ei si pe cei care trag carduri,si pe cei care au videochat.Stiu si baietii si fetele care se drogheaza, stiu si unde primesc marfa, si de la cine, si ce fac in cluburi si unde se intalnesc.Stiu si cu ce se ocupa ala cu BMV-ul care se intalneste cu fii-ta si de care tu crezi ca e baiat bun.Stiu si cine fura din hiper-marketuri.Stiu si cum si cand o fac, si cu cine au aranjamente.Ii stiu asa cum ii stim toti.Asa cum stim si recuperatorii, si pe cei care aduc facturi pe naspa.Stiu si cu ce se ocupa fiecare din cei care au ridicat casoaie impozante, in care se ascund si spera ca nu-i vede nimeni.Stiu si de unde sa iau un CD furat si cine se ocupa de apartamente si cine cumpara si vinde masini.Frate, am constatat ca eu chiar stiu toate astea si ca fiecare giurgiuvean stie. Probabil fiecare giurgiuveam civil, pentru ca cei care ar trebui sa culeaga astfel de informatii nu stiu si nu vad nimic.Care justitie? Care politie?
Vedem zilnic la televizor acte de coruptie pe fata,detaliate in amanunt de jurnalisti.Si? Cel mai rau lucru care i se intampla celui ce i s-au dezvaluit aranjamentele ,este sa-i zgarie fi-su masina aia de n-spe mii de euro intr-o seara in fata celui mai de fite club din Bucuresti.Si atunci tot presa se da de ceasul mortii, pentru ca lui oricum nu ii pasa.Citim cu totii si cel mai trist este ca ne-am obisnuit asa de tare cu asta, incat nu ii mai condamnam.Ba chiar ne dorim sa ajungem sa facem si noi ca ei, pentru a o putea duce la fel de bine.O societate care pune frauda la loc de cinste si care ne transforma pe toti in potentiali infractori.Sau mai grav,o societate in care am ajuns sa ne visam infractori, pentru ca infractorii aceia se bucura de toate sperantele noastre.Si nici macar nu sunt in stare sa aprecieze acele bucurii pe care le au si care trebuia sa fie ale noastre.
P.S. nu am castigat la loto, chiar daca vinerie ziua mea.
Astept mesajele voastre pe adresa pepimustateanu@yahoo.com


--------------------------------------------------------------------------------

O lume mai buna incepe cu tine

Poate nu ar fi cazul sa amintesc faptul ca rubrica aceasta poarta numele:,,Presupun ca ma auzi acum” dupa numele unei melodii a formatiei Parazitii. Insa tot acestia sunt cei care intr-unul din versuri spun:’’ Cand omul nu are ce pune in farfurie/Nu-i pasa unde arunca o hartie’’. Si nu-i pot contrazice.In momentul de fata in cea de-a doua Romanie, in cea careia nu-i pasa daca Basescu ia sau nu gunoiul de pe centura Bucurestiului pentru ca mai inainte de toate ii intereseaza ziua de maine,in acea Romanie este o durere pe care cuvintele sau imaginile nu le pot exprima. Seceta a dus oamenii la disperare,se fura porumbul de pe camp in jafuri organizate.Proprietarii stau cu toporul pe camp si sunt in stare de acte necugetate, doar pentu a salva putinul care nu a fost distrus de seceta. Nimeni nu mai pastreza animale in curte pentru ca nu are cu ce sa le hraneasca.Se vinde carnea de porc mult sub pret,se vand animalele in targuri pe nimic, iar oameni nu mai au nici o speranta.De ei nu-i mai pasa nimanui.Politicienii au ajuns la concluzia ca populatia urbana este mai numeroasa decat cea rurala,asadar se culeg mai multe voturi din orase asa ca de cei de la tara nu are de ce sa ne pese.Calcule simple de un cinism cutremurator.
Chiar si in urban suntem asa de obisnuiti cu mizeria in care traim incat a ajuns sa ni sa para firesc sa vedem oameni zgarmand in containere dupa o bucatica de paine.Containere de alfel noi,ridicate de utilaje moderne,occidentale.Ce sinistru,utilaje de ultima ora gonesc de langa containere oameni ce traiesc in fapt in lumea a treia!
De ceva timp primaria a postat langa fiecare container cate un recipent special pentru PET-uri,pentru sticlele din plastic.Acestea nu trebuie puse la un loc cu gunoiul menajer deoarece nu sunt biodegradabile si polueaza.Si am observat ca populatia a fost receptiva la gest.Oamenii au inceput sa separe sticlele de restul gunoiului.In continuare utilaje moderne vin si ridica containerele moderne unele cu gunoi menajer altele cu PET-uri ,si alunga aceeasi oameni infometati care zgarma in container,oameni pe care nu-i mai observam cu atat mai putin suferinta din privirile lor.Organizatii intregi lupta pentru protectia mediului,a plantelor,a animalelor,insa pe oamenii acestia i-am uitat cu totii.Incercam sa tinem pasul cu occidentul, iar cei care o fac lasa totul in urma si uita ca si cei de langa ei sunt oameni.
Daca nu putem altceva propun un exercitiu de modernism.Un gest de protest daca vreti,unul de mila.
Asa cum separam sticlele de plastic de restul gunoiului, sa separam si resturile de paine intr-o punguta speciala si sa o punem jos langa container pentru ca cei pe care societatea,statul si destinul i-a uitat sa le poate aduna mai usor, ca si hainele sau incaltamintea veche. Va fi un protest tacit al nostru fata de neimplicare statului in protectia sociala, a oamenilor strazii,si totodata le vom inlesni acestor amarati munca pentru supravietuire.
Iar daca primaria va obiecta ca lasam o parte a gunoiului pe jos sa-i spunem ca gunoiul acela este un gest al nostru prin care cerem ca oamenii aceia, care sunt oameni ca si noi, sa nu mai trebuie sa caute mancare in gunoaie.


pepimustateanu@yahoo.com

Omul versus natura

La inceput a fost comunismul.Si comunismul a fost Dumnezeu, iar Dumnezeu a fost comunismul.Asta pentru ca Dumnezeu a fost interzis, iar comunismul trebuia sa ne tina loc si de Dumnezeu si de mama si de tata.Asa privesc eu, pentru ca eu am fost nascut sub comunism si asa intelegeam lucrurile. Iar comunismul ala care voia sa ne tina loc si de cele sfinte nascuse, sau mai bine zis copiase, expresia ,,mama natura’’.Dar si mama natura putea fi invinsa de elanul muncitoresc si de devotamentul clasei muncitoare.Si au fost sapate tunele prin munti,canale care sa scurteze drumul apei si a vapoarelor catre mare si de fiecare data auzeam expresia:,,natura a fost invinsa”.Nu stiu sigur daca a fost invinsa sau nu, insa stiu sigur ca perioada aceea a luat sfarsit.
In democratie e altfel. Aici nu mai exista mama natura.Toti ne-am intors la cele sfinte, iar natura este creatia lui Dumnezeu.Iar cu Dumnezeu nu te poti pune.Si daca asa stau lucrurile, de cand tara a ramas in voia lui Dumnezeu, ca numai guvernata nu poti spune ca este,si natura isi face de cap.Cand nu sunt secete sunt inundatii,cand nu sunt inundatii sunt alunecari de teren,cand nu sunt alunecari sunt distruse plajele,se inunda statiunile,se impurifica apa potabila,apare aviara,vaca nebuna,foametea,cad muntii ,vine presedintele cu fes de firma pe cap, da Dunarea pe afara sau Jiul sau Dambovita sau orice altceva. Simt ca imi lipseste expresia:,,natura a fost invinsa, locul ei este luat de: ,,furia naturii” sau ,,nu te poti pune cu natura” sau ,,natura este imprevizibila” sau cel mai fatidic: ,,cu Dumnezeu nu te poti pune”. De parca Dumnezeu ne-a oprit programele de indiguire,de impadurire,de vaccinare, de irigatii sau de cele necesare pentru a ne fi ferit de toate aceste nenorociri.
Mai mult. Apare pe la televizor cate un spalator de imagine prezidentila sau de premier, dupa caz, care spune ca natura isi intra in drepturi.Ca zonele care au fost inundate sunt vechile zone inundabile si ca vina este a noastra, nu ca nu indiguim, ci ca ne-am gasit sa facem case pe acolo.Sau altii (astia cei care saruta ca si Base pe marele licurici) vin si spun ca nu este problema cu incalzirea globala, pentru ca este un fenomen ciclic pe Terra si ca in timp vom reveni la normal. Insa eu stiu sigur ca in zonele afectate de incalzire au fost taiate padurile fara simt.Si la noi in tara dupa revolutie s-a taiat masiv si nu se stie daca vom mai avea vreo data fondul forestier pe care l-am avut.
Apoi a aparut televizorul.Si la televizor am vazut ca Dumnezeu ii ajuta pe cei care muncesc.Asa cum spuneau batranii:,,Dumnezu iti da, dar nu-ti baga in traista” Si vedem cum in Olanda sunt orase care se afla sub nivelul marii,si cum Japonia are legaturi prin tuneluri submarine cu toate insulele care o inconjoara,si cum au fost ridicate poduri,si blocuri, si cum se conserva natura si vietatile.Si observam ca mama natura daca ar fi nu ar face altceva decat sa se razbune pe noi pentru felul cum a fost batjocorita in tara asta.Sau daca nu credem in e,a atunci Dumnezu ne-a abandonat pentru felul in care i-am distrus creatia.Si nici nu ne ajuta pentru ca El ajuta doar pe cei care muncesc si care construiesc pentru asta.Fie ei si comunisti.
Nu obisnuiesc sa trag concluzii in locul dumneavoastra si nici acum nu am sa o fac.Spun doar ca nu are rost sa ne miram de ce vedem la televizor.Dumnezeu sa ne poarte de grija.Desi nu stiu cum.

pepimustateanu@yahoo.com

Preot, popa sau parinte?

In perioada copilariei mele parintii isi incurajau fiii sa se faca popi.Recunosc faptul ca si mamai mele i-a trecut la un moment dat prin cap aceasta idee.E drept ca i-a trecut repede, dar nu de asta vorbim acum. Argumentul pentru care parintii nostri insistau sa alegem aceasta meserie era ca popii muncesc doar doua zile pe saptamana, si atunci canta doua ore.Pe deasupra nici griji financiare nu au cei care practica aceasta meserie.
Daca asta se intampla in perioada comunismului, in care preotul si daca ar fi vrut sa faca mai mult de atat nu ar fi avut voie,dupa revolutie situatia a ramas aceeasi.Biserica a ramas o institutie izolata,un stat in stat careia nimeni nu ii cere socoteala pentru ceea ce face.Oamenii politici , probabil nu prea dusi pe la biserica, confunda preotii cu Dumnezeu si se grabesc sa bata matanii in fata lor sau ii roaga sa le rezerve un loc in fata la slujbele transmise in direct la televizor.Nimeni nu stie ce atributii,ce obligatii sau ce drepturi are un preot,sau orice alt reprezentant al bisericii indiferent de nivelul la care se afla.Spuneam cu mult timp in urma ca o societate se poate reforma incepind cu invatamantul si biserica,cele doua institutii care ar trebui sa fie principalele formatoare de opinie.Ar trebui,pentru ca si una si cealalta, din cauza copacilor, ajung sa nu mai vada padurea. Nu intamplator mentionam in titlu cele trei denumiri folosite pentru meseria de preot. Daca bunicii nostrii simteau nevoia a se adreseze preotului cu apelativul parinte,acum tot mai des aud oameni care pe buna dreptate au renuntat la aceasta formula si au inlocuit-o cu domnule Preot.
Cred ca este momentul in care biserica ar putea avea un nou inceput. O noua biserica ar avea multi adepti in randul tinerilor.O biserica reformata,care sa se aplece mai mult asupra problemelor oamenilor,care sa fie reprezentata de oameni de bine.Este nevoie de o biserica noua care sa apropie cetateanul de Dumnezeu,sa se adapteze omului modern care in absenta unei biserici active apeleaza tot mai des la psihologi,la consileri familiali si la specialisti care ar trebui sa trateze oamenii cu probleme nu sa asculte suflete incaracate de suferinta.Cu regret spun dar am simtit emotia data de regretul a mii de tineri veniti sa-si ia adio de la cel care a fost Papa Ioan Paul al II-lea,dar nu aceleasi cuvinte pot sa spun despre ce am vazut la funeraliile regretatului Teoctist.
Iar scandalurile din ultima perioada afunda si mai tare imaginea si asa prafuita a bisericii.Nu inteleg de ce preotii nu vor sa priveasca adevarul in fata si sa-si recunoasca greselile.Biserica Catolica este cea care a ars pe rug oameni ilustri si a avut puterea sa-si recunoasca greseala si sa renasca din propria-i cenusa.Nu vad de ce Biserica Ortodoxa nu are aceasta putere, aceea a unui nou inceput.
Acum cateva zile, un fost coleg, plecat demult din Giurgiu, m-a sunat sa mai intrebe daca pot face lobby pe langa membrii Colegiului Elector Bisericesc din Giurgiu in favoarea unuia de-l sustine el. Nu asta as fi vrut nici de la cel pe care-l sustine el si nici de cei ce reprezinta Biserica.Daca lucrurile evolueaza astfel nici electorii si nici Dumnezeu nu pot ajuta un om care ajunge in aceasta functie prin sforarii si interventii, demne de niste alegeri comunale.
Spun toate acestea pentru ca, printre multi domni preoti sau popi,am avut sansa sa cunosc si un Parinte,cel care a fost preotul Mihai Sarbu.Duminica ce a trecut am avut tristetea de a conduce pe ultimul drum un om plin de har, dedicat menirii sale, fara de care Giurgiu ramane mai sarac spiritual.
pepimustateanu@yahoo.com


--------------------------------------------------------------------------------

luni, septembrie 24, 2007

Strategia T.L.D.

Fix duminica ce trecu,cand doar ascultatorii de radio de stat au aflat ca se sarbatorea ziua internationala a curateniei,ma plimbam agale, bucurandu-ma de razele soarelui de Septembrie, in linistea pe care doar ziua de Duminica o mai poate oferi oraselului nostru.
Cand am ajuns in dreptul parcului Mihai Viteazu,brusc luciul imaculat al linistii fu spart de zarva pe care niste copii imbracati cu tricouri portocalii, pe care se putea citi sigla T.L.D. o faceau. Acestia ,echipati cu manusi si saci de plastic adunau gunoaiele din oras ,cu gesturi cat mai ample si facand cat de multa galagie,pentru ca lumea sa ia seama la actiunea lor de mare insemnatate.
Am fost foarte incantat sa vad ca printre ei se aflau si niste fosti colegi de la T.S.D. pe care eu personal i-am luat la goana din organizatie,si care uite, si-au gasit un colectiv in care sa se regaseasca.Daca sunteti interesti care sunt aceia , puteti sa-mi scrieti si vi-i voi spune nominal.
Totusi, stare de fericire si incantarea privelisti imi fu distrusa brusc de un gand: Frate astia se dau la domn Primar!
Adica sa aduni gunoaiele din oras si mai cuseama din zona reprezentativa pentru domn Primar, cu atata agitatie, inseamna ca vrei sa dovedesti ceva.In acceptiunea mea si a tuturor celor care treceau pe acolo, gestul a fost receptat ca un semnal de alarma asupra mizeriei din oras.Ca doar nu te apuci sa aduni gunoiele dintr-un oras curat,nu?
Deasemenea refuz sa cred ca tinerii de la P.L.D. fac actiuni fara sa se gandeasca.Pentru ca din fapta lor ,aceea de aduna gunoaiele din parcul Mihai Viteazul ,poti intelege ori ca fac actiuni asa de amorul artei,ori vor sa dovedesca ceva.Si cum ei sunt tineri ca si mine ,refuz sa-I suspectez de lipsa ratiunii si prefer sa cred ca gestul lor a fost unul cat se poate de politic, si anume, simbolismul adunarii gunoaielor din parc este un strigat catre autoritati care spune:-Avem un oras murdar faceti curatenie!As asemana gestul lor cu cel al vedetelor care merg sa faca curatenie in Deleta Dunarii si care de asemenea este un strigat care spune:-Salvati deleta!
Daca ma gandesc bine chiar ii invidiez.Actiunea asta trebuia sa o facem noi cei de la T.S.D.,cei care ii facem o opozitie permanenta domnului Primar.As fi iesit in conferinta de presa si as fi adus toti sacii aceia cu gunoaie.As fi chemat toti cetateni sa ni se alature pentru a ne face singuri orasul curat daca nu are cine sa ni-l mai intretina.Insa totul e tardiv.Colegii de la T.L.D. mi-au luat-o inainte.Insa nu-I nimic,va felicit dragi colegi si va astept sa va alaturati noua in lupta pentru o lume mai buna ,care sigur ca poate incepe cu lupta pentru un oras mai intretinut!
pepimustateanu@yahoo.com

joi, septembrie 20, 2007

Cum sa te bagi neintrebat in vorba

Exista o intelepciune populara care spune ca, te bagi in seama ca..si aici proverbul are mai multe continuari, in functie de imaginatia fiecaruia de a face comparatii ,intre felul in care individul se baga in seama si scene firesti din natura.
Tot asa observ ca se practica si in politica judetului nostru.Se gaseste cate un Agamemnon Dandanache, care trimis de centru sa se ocupe de o organizatie judeteana,fara a avea obiectul muncii, se baga neintrebat in seama.Srategia medievala folosita de acestia, este aceea de a lovi in cel mai puternic, pentru ca ceilalti impresionati de bravura faptei sale, sa se sperie si astfel sa isi gaseasca locul pe scara valorilor din acea comunitate.Insa asta se practica in Evul Mediu,nici decum in anul 2007 in Romania Europeana.
Ca sa nu o mai lungesc,ma refer la atitudinea pe care o observ la proaspatul presedinte al P.D.Giurgiu domnul Valentin Iliescu care , dupa ce a descoperit drumul catre Giurgiu ,nu a lasat multa vreme sa treaca si intr-o conferinta de presa, sare cu gura direct pe presedintele P.S.D. deputatul Nicolae Badalau. Nu ar fi fost chiar asa de grav daca macar in acest timp domnul Badalau ar fi fost in tara.Dar sa te dai grozav la urs , cand ursul este plecat din padure este chiar culmea politicianismului.Pe deasupra, argumentele dumisale , sunt frustrarile unor primari ce au tradat partidul care i-a propulsat in functie, iar acum sunt suparati ca nu reusesc sa ajunga la sumele pe care si le-au propus, si de necaz merg sa planga peste tot.
Ma gandesc ce ar fi daca in loc sa arunce cu namol pe la noul domiciliu , domnul Valentin Iliescu ar face demersuri in Parlamentul Romaniei, si ar reusi sa atraga niste fonduri pentru judetul nostru, care asa cum si domnia sa spune, are foarte multa nevoie de amenajari si consolidari a infrastructurii.Sau daca in intalnirile pe care le cere, ar ruga toti parlamentarii de Giurgiu sa faca front comun, pentru a reusi sa salte niveul de trai in judetul pe care il deplange.
Sa nu se fi gandit inca la asta domnia sa? Sau considera ca e mai simplu sa blamezi decat sa muncesti? Sa vrea oare binele cetatenilor? Sau asa cum observam ca intreg Partidul Democrat o face, cauta sa creeze scandaluri mediatice, pentru a putea atrage atentia presei si pentru a putea din asta sa mai castige un punct,doua electoral?

pepimustateanu@yahoo.com

miercuri, septembrie 19, 2007

Lume rea

Pentru cei care nu stiu orasul Giurgiu nu mai primeste apa calda de la reteau de distributie de acum sapte ani cand, dupa o pauza de cateva luni am primit chiar in noaptea de inviere exacat in momentul in care toata lumea era la biserica sa ia lumina.Atunci a fost o surpriza deosebita cand am ajuns cu totii acasa si am gasit toate blocurile inundate cu apa calda de la conductele care intre timp ruginisera sau de la robinetele lasate deschise din cauza obisnuintei de a nu primi apa calda.
Nu este prima data cand reclam in articolele mele acest lucru insa fara nici un rezultat vizibil.Intre timp toti cetatenii orasului si-au cumparat boilere electrice care reusesc sa satisfaca necesarul de apa calda al unei locuinte.
De curand conducerea centralei termoelectrice s-a gandit sa aiba o actiune prin care sa solicite cetatenilor sa-si exprime dorinta sau refuzul de aprimi apa calda de la retea, prin intermediul unei carti postale pe care a trimis-o la fiecare locuinta la care exista infrastructura necesara.
Sigur ca au fost foarte putini cei care au raspuns si acestia si-au exprimat refuzul.Mai multi au fost cei care s-au distrat sa auda ca dupa atata timp cineva s-a gandit la apa lor calda din locuinte.Lume rea.
Totusi eu zic,daca conducere centrale electrotermice si administratia orasului este atat de bine intentionata cum incearca sa ne dea inpresia ar putea face alte lucruri pentru noi.De exemplu ar putea sa schimbe sistemul de distribuire a caldurii in apartamente de asa fel incat daca se ajunga ca o familie sa fie rauplatnica sa nu sufere tot blocul de urma respectivei intarzieri de plata. Ar fi un lucru bun pentru noi si nu cred ca ar fi cineva care sa nu fie de acord.Nu mi se pare corect sistemul actual.Cum ar fi daca sa zicem cineva nu isi plateste telefonul si se opresc telefoanele pe toata scara.Sau daca unul nu isi plateste cablul sa nu mai avem parte de programe T.V. tot blocul? In momentul in care iti asumi responsabilitatea de a fi furnizorul de caldura in apartamente nu trebuie sa iei masurile necesare pentru a face ca toti clientii sa fie multumiti? Sunt curios cum ar fi gestionata o reclamatie la Oficiul Pentru Protectia Consumatorului in care sa acuz faptul ca in ciuda contractului care spune ca atata timp cat platesc primesc caldura,nu se intampla asta doar pentru ca unul din vecini nu plateste.Si toate astea pentru ca sistemul de distribuire a calduri in apartamente este unul invechit ramas neschimbat de pe vremea perioadei comuniste.Sau cum ar fi daca reclam ca sunt nevoit ca eu sa platesc agentul termic de care nu am beneficiat dar mi se adauga la factura doar pentru ca sunt pierderi.De ce sa fiu eu nevoit sa platesc proasta administrare a sistemului de distribuire a agentului termic? Cum ar fi sa platesc in plus la energia electrica chiar daca nu am consumat doar pentru ca sa spunem sunt pierderi pe retea? Ce ziceti stimabililor la asta v-ati gandit?

pepimustateanu@yahoo.com

marți, septembrie 18, 2007

Micro……politica

Buna ziua sunt Nelutu Trandafiri ,sunt TSD-isd si sunt foarte suparat.Nici un copil nu se mai joaca cu mine.Toti zic sa ii las in pace pentru ca sunt corupt,ca sunt pus pe scandal,ca degeaba ma dau eu erou, ca nu ies din cuvantul tatei,ca fratii mei nu ma asculta,ce mai, tot ce e mai rau se vorbeste despre mine.Si toate astea pentru ca a fost tata primar.Si acum il tot ancheteaza si il taraste pe la D.N.A de fiecare data cand deschide gura sa spuna cate ceva despre actualul.
Asta de e acum a fost vaporean mult timp.Ne aducea videoplayere pe vremea lu’ Ceasca si cafea si Kent de pe unde mergea el cu vaporul.Apoi cand s-a stricat treaba cu vaporul a venit tot la tata si i-a dat si lui o paine acolo pt ca se ocupa de drumuri la noi in comuna.Pe urma si-a facut partid cu cativa frustrati pe care tata ii tinea de mila pe acolo si au infiintat P.D la noi in comuna.De cand e primar a lasat in locul lui pe unul Poc care este eunucul sau , in sensul ca in partid se ocupa sa aiba grija de amantele lu’ Vaporeanu, si din cand in cand mai iese si da cu gura, dar vorbeste cam pitigaiat.
Ca sa ajunga primar a strans la un loc voturile cu cu ala de are Ciclop.De fapt Ciclop facuse prima data un robot si cu asta voia sa mearga la primarie.Dar nu a mers mult pt ca Robocop s-a stricat de a plans Vaporeanu o zi intreaga in centru comunei dupa el.Apoi daca robotul nu a mai fost bun a candidat Vaporeanu, dar Ciclop asta de vinde piese de masini in sat l-a ajutat mult.Acu’ Vaporeanu il injura asa cum ne injura pe toti de altfel.
Il avem filmat cand ne injura, dar seful de post nu ii face nimic pentru ca e pus de el. L-a filmat ta-su lu’ ala de la P.C. ca e singurul care are camera video in sat.Ce vorbesc eu camera, ca acum si-a cumparat vreo patru camere si ne filmeaza pe toti pe unde ne prinde si ne zice ca ne arata el la toata lumea.Si e si consiler, tot pe lista lu tata pus, dar dupa ce s-a vazut acolo, nu ne mai baga in seama nici asta.
Si uite asa din ce am fost de toti ma cautau sa ii vada tata ca se joaca cu mine,acum nici unul nu ma mai baga in seama.De fapt mai vin pe la mine pe la poarta sa mai stam de vorba, dar cand se strange tot satul nici unul nu mai recunoaste ca am stat la povesti.Nici Nebunul satului nu se mai joaca cu mine.Si pe asta l-a scapat tata de cateva ori cand era sa ii ia politia ca alearga dupa tigani si dupa unguri cu nuiaua prin sat.Nici ungurul nu se mai joaca cu mine cu toate ca l-a lasat tata sa cumpere carti la biblioteca in limba maghiara.L-a salvat si cand voia nebunul sa il incaiere.
Acum insa sunt suparat pentru ca nu mai vor sa se joace cu mine.Si tot vin cu jocuri noi,care sa-i incante,la inceput i-am invitat sa ne jucam de-a referendumul impotriva lui Vaporean.Toti au zis ca vor, dar am ramas tot singur,acum am inventat un joc nou,asta cu motiunea si cred ca tot singur ma joc,si, sincer, sunt foarte trist, nu stiu ce sa mai fac.Daca aveti o idee va rog sa-mi scrieti pe adresa
pepimustateanu@yahoo.com

becalizare istorica

Ma deplasez cu diverse interese de-a lungul zonei de sud a tarii.Pe alocuri vad masini sau echipaje de graniceri care uneori enerveaza soferii masinilor pe care le mai opresc pentru a legitima pasagerii,Alteori sugereaza siguranta participantilor la trafic nederanjati.
O colega de-a mea cu mai putina experienta de viata incearca in ciuda varstei sale,sa-si imagineze ce rost mai au granicerii intr-o Europa fara granite.
Dincolo de puterea ei de intelegere, ma gandesc cum intreaga istorie a tarii noastre se invarte in jurul ideii de a ne pastra pamantul,de a lupta cu Poarta Otomana,cu Austro-Ungarii,cu imperii sau mentalitati care de-a lungul a cel putin doua mii de ani de istorie au incercat sa ne desproprietareasca,iar noi am luptat impotriva.Istoria, cel putin cea pe care am invatat-o eu, nu contine altceva.Rascoale la 1907 sau la orice alt an,conduse de Tudor,Iancu sau Horea ce luptau impotriva capitalismului feudal sau a comunismului dictatorial,toate se invart in jurul aceleiasi ideii:Voiam sa ne pastram pamantul!
Am fost cu misiuni politice in foarte multe comune din judetul Giurgiu.Primariile sunt deja transformate in agentii imobiliare in care se vand si se cumpara terenuri cu o frecventa,o rapididate si o usurinta fara precedent.Prefectul nu are nici o treaba.Niste tineri imbracati la costum si cravata,avocati,reprezentanti ai unor firme de genul Becali cumpara pamant fara sa tina cont de amplasament,fara sa tina cont de vecini,de acces la utilitati,la drum sau alte considerente dupa care se cumpara terenuri.Nu,cumpara tot ce e de vanzare.Iar cum guvernul portocaliu a inceput sa impoziteze terenul agricol indiferent de natura proprietati, bietii oameni ajunsi la varsta pensionarii, dar fara de a beneficia de pensie pentru a-si putea ingriji batranetile,vand, bucurandu-se la nimicul care li se ofera.
Ma deplasez cu diverse interese de-a lungul zonei de sud a tarii.Pe alocuri vad masini sau echipaje de graniceri care uneori enerveaza soferi masinilor pe care le mai opresc pentru a legitima pasagerii,Alteori sugereaza siguranta participantilor la trafic nederanjati.Tineri acestia care se bucura la un biet salariu,pazesc in virtutea inertiei de mii de ani glia stramoseasca.Glie care se vinde pe nimic unora de genul lui Becali, care se imbogatesc cu o crestere fara precedent din disperarea bietilor oameni ajunsi la capatul puterilor.Iar cand scapa printre degete frimituri unor amarati care au probleme din cauza inundatiilor sau din cauza proastei administrari a tarii este privit ca un zeu binefacator si salvator al tarii.Un zeu incult intr-un Olimp superior european.
Tristetea mea nu e asta.Ma gandesc oare daca nu cumva destinul istoriei noastre de mii de ani de a lupta,de a muri,de a crea eroi si lacrimi a fost pentru a avea un singur scop final: de a pasta pamantul pentru Becali si a celor ca el.Sa fie oare Becali scopul istoriei noaste?Sau poate el e o gresela a istoriei? Imi puteti scrie despre asta pe adresa: pepimustateanu @yahoo.com

PSD-ist de ziua a 5-a

PSD-ist de ziua a 5-a


Vesti bune.A inceput sa se umple sediul PSD.In urma cu cateva luni ne intalneam cativa intr-un birou si evaluam pierderile.Si X s-a lepadat de PSD, si Y,si am ramas doar noi cativa.
Vineri insa am simtit un oarecare sentiment de bucurie.Nu am avut unde sa-mi parchez masina in fata sediului,iar inauntru aglomeratie mare.Ma bucuram chiar sa revad cativa colegi pe care aproapem ii uitasem.Si ei se bucurau si se imbratisau intre ei incantati de revederea in sediul partidului, la care cu putin timp in urma nu sperau sa fie nevoiti sa mai ajunga.
Acestia sunt insa ultimii la care voi face referire.Din afara, poate toti membrii de partid par la fel, dar nu sunt.
Cei mai simpatici sunt PSd-isti de ziua a cincea.Le spun asa, pentru ca in a cincea zi a saptamanii presedintele Badalau este prezent, indiferent de treaba pe care o are la sediul partidului.Ca un facut in ziua aceea salile si holurile si curtea partidului devin neincapatoare.Toti PSD-isti care pana atunci nu au fost vizibili, nici cu prezenta si nici cu activitatea politica, sunt cei mai vocali,cei mai sfatuitori si mai lingusitori la adresa presedintelui.
Urmatoarea categorie sunt activisti-pisica.Acestia,ca si pisica, au sapte suflete.Ei de fiecare data ne declara ca sunt cu sufletul alaturi de noi, dar au fost constransi sa aiba alta optiune.Le spun pisica pentru ca ei au mai multe suflete.Pentru fiecare partid cate unul.Sunt cei care raman agatati de functii cu orice pret, vanzand fiecare suflet satanei fara nici o ezitare, indiferent de forma sub care i se arata.
O categorie mai curioasa la prima vedere o constituie cea a PSD-istilor prin corespondenta.Ei sunt cei care il suna de doua ori pe zi pe presedintele partidului sau, daca nu au culoar asa sus, pe seful lor direct.Mai pun o vorba,mai baga o stramba, mai afla o informatie.Cu un telelefon pe zi sau hai macar unul la doua trei zile, e mai socialist ca Marx si mai la curent decat purtatorul de cuvant cu noutatile din partid.
Ar mai fi PSD-isti de ciolan.Acestia se impart in doua categorii.Ori rod un ciolan care era destinat unui PSD-ist si atunci se declara si el de-al nostru, doar ca sa nu faca prostimea galagie.Ori,de fiecare data cand urmeaza sa se discute portionarea unei prajiturele cat de mici, sunt prezenti si ei la negocieri cu pareri si pozitii cat se poate de pertinenete.Daca le iese, bine, daca nu....mai incercam si data viitoare.
Nu intamplator las catre sfarsit categoria acivistilor-strategi.Sunt prezenti in toate partidele.Acestia ar fi, de ar putea, prezenti in toate zilele, dar in special in ziua a cincea.Au si suflete- pisica pe care se jura stramb, pe fiecare dintre ele,sunt si pe telefoane ,si interesati de ospat.Acestia sunt cei care influeteaza decizii, care spun ca lui Mustateanu altcineva ii scrie articolul, sefule,si ca X nu e bun de nimic,ca Ynu face nici doi bani, ca stiu eu.Si care incearca sa se transforme intr-un ecran- bariera intre sef si ceilalti membri.-Ce vrei, ma, ca ii spun eu lu’ sefu? Sau –Da, Sefu, spune ca ma ocup eu!
Sigur ca ma veti intreba in care gasca ma vad eu!Pentru ca sunt de-ai mei i-am lasat chiar ultimii.PSD-istul catar.Este cel care trage si sufera pentru partid.Nu pleca nicaieri pentru ca si-a facut atatia dusmani in numele PSD, incat nu il mai primeste nimeni. Nu-l suna pe sef pentru ca stie ce are de facut. Nu epateza cu munca sa pentru ca nu i se mai pare nou ceea ce face.Are un singur suflet si ala suferind.E catar pentru ca, in ciuda faptului ca niciodata nu ajung la el nici frimiturile, se incapataneaza sa traga pentru PSD. Pentru care PSD? Pentru cel cu structura de mai sus!
Daca am uitat ceva imi scrieti voi pe adresa pepimustateanu@yahoo.com

cubuletul Maghi

Cubuletul Maghi e pus pe scandal
Chiar daca atent e doar la cascaval,
Si-anceput sa-njure ca un tip cu scoala
Cu coloana scurta,insa vertebrala.

Si-a adus citate care mai de care,
Si poze lucrate si rubrica mare
Texte ingrosate fara argumente
Concepute-n criza de medicamente.

Ca n-am scola lui, o stie toata lumea
N-am Stefan Gheorgiu cu prezenta lunea
Prin textele mele prind ura prostiei
Fara sa castig,,Cantarea Romaniei”

Sa ma-ntorc la scola?La reeducat?
Stii din experienta ca ar fi pacat
Cand tu corectura primeai pas de pas
Cu cureaua,insa aia de la ceas!

Daca ti-ai citit ,poate din greseala,
Numele o data la mine-n cerneala,
Te anunt cu grija si mila in mine
Ma legam de altul,azi ma leg de tine.

Si sa spunem tare ca e de aflat
Ca ziaru-ti ieftin si plin de...fardat
Se vinde in Giurgiu,(stiu asta te doare)
Pe o saptamana cinspe exemplare!

Ti-am spus prima data sa ma lasi in pace
Exprimat prin proza, ca asa se face
Azi o fac prin rime, si iti spun solemn
Data viitoare iti fac un desen!

pepimustateanu@yahoo.com

Ceausescu e de vina

Ceausescu e de vina

Nu credeam sa ajung vreodata sa spun asta.Dar la o analiza mai atenta veti vedea ca am dreptate.
Ceausescu e de vina ca nu ne-a dat masini.Ne tinea cu epavele acelea de Dacia,uitate in timp, si ca tehnologie si ca imagine.Cel mai bogat roman avea Dacia noua, iar cel mai sarac avea Dacia veche.Asta era singura diferenta.Cuvantul Dacia ajunsese sa fie sinonim in limba Romana cu automobil sau cu masina mica cum se spunea in acea perioada.
Ceausescu e de vina ca nu ne-a dat televizoare color si program la T.V. Ne chinuiam cu antichitatile acelea pe lampi,sau care avea rabdare sa se programeze primea dupa doua, trei luni unul pe tranzistori, dar care nu avea nimic in plus fata de cel pe lampi.Televizoare alb-negru la care vedeam doar doua ore de program pe zi.Cu mari interventii reuseai sa obtii un color rusesc,iar cine avea asa ceva organiza evenimente:..... veniti sa vedeti meciul la mine la color.
Ceausescu e de vina ca nu ne-a lasat sa calatorim.Macar in spatiul tarilor comuniste sa fi vazut si noi lumea si sa nu ne mai comportam ca niste salbatici in prezenta unui individ de alta nationalitate.Celebra idee ca romanii sunt cea mai primitoare natie e una falsa.Noi intre noi ne primim cu furci si topoare.Iar cand vine unul de afara il primim ca pe un extraterestru,de-aia suntem asa primitori,pentru ca nu suntem obisnuiti.
Am iutat sa spun de ce consider ca Ceausescu e vinovat de fapt. Pentru ca ne-a transformat intr-un popor de frustrati.
Manifestarea frustrarii de a nu fi avut masini se manifesta pe teritoriul patriei noastre acum.Am treversat Germania de la un capat la altul si nu am vazut masini scumpe cate vad numai in Giurgiu.Si nu exagerez de loc atunci cand spun asta.Mai mult, posesorii acestora le schimba cu o frecventa uimitoare.
Manifestarea frustrarii de a nu fi avut televizoare este aceea de a ne pune pe fiecare perete o plasma ,un LCD ceva.Fiecare camera are un televizor la care sa dam drumul in fiecare secunda cand nu avem ce face.Mai mult, in magazine,in birouri la primarie,in camere de garda,carciumi,holuri, spatii publice, nu conteaza ca se asorteaza sau nu,important este sa nu lipseasca un televizor cu sau fara tub catodic.
Manifestarea frustrarii de a nu fi iesit din tara este emigrarea in masa a celor saraci, dar si petrecerea concediilor in cele mai ciudate locatii a celor avuti, sau in Grecia si Bulgaria a celor ce se doresc avuti.
Ceausecu-i de vina, iar cei ce au venit dupa ei sunt si mai vinovati pentru ca nu a facut nimic sa incerce sa schimbe aceste mentalitati.
Moise, dupa ce a eliberat poporul evreu de sub sclavia egipteana,a ratacit cu ei patruzeci de ani in desert.Acum intelegem de ce.Pentru ca nu poti intemeia o societate libera cu niste oameni formati cu mentalitati de sclavi.Care ajung, atunci cand sunt liberi, sa nu se poata bucura de viata din cauza frustrarilor acumulate in timpul sclaviei.

pepimustateanu@yahoo.com

puterea de a nu lua in seama

Puterea de nu lua in seama



De foarte multe ori sunt uimit de cele ce vad.Si mai cuseama de dezimvoltura cu care ne sunt prezentate evenimente in functie de dorinta unuia sau a unora de a ne manipula.
Daca in urma cu cateva luni Omar Haisam era teroristul numarul unu intr-un numar de eroism al presedintelui Basescu, acum nimeni nu mai spune nimic despre acest subiect.Mai mult in presa de ieri citesc cum sotia si cei 7 (sapte) copii ai sai,parasesc tara in drum spre Siria. Nimeni nu are comentarii despre asta.Ni se prezinta o stire seaca fara nici un fel de analiza.Comentatorii politici,militari sau de ocazie sunt plecati in concediu.Televiziunile sunt preocupate de declaratiile ciobanului Becali.Autoritatile vamale,serviciile,nimeni nu gaseste nimic in neregula in acest fapt care dupa cum ne este prezentat pare a fi unul firesc.
Poate ar fi cazul sa amintesc faptul ca individul Omar Haisam este cel care a evadat din inchisoare fiind acuzat pentru fapte de terorism.Poate ar fi cazul sa amintesc declaratiile presedintelui la acea vreme.Sau tot circul cu ziaristi rapiti in Irak.Poate ar fi cazul sa va amintesc cum serviciile ne-au prezentat spre uimirea generala teroristul in slapi.Acel tanar care mergea cu o rabla de masina plina cu trei butelii de aragaz.Poate ar fi cazul sa amintesc cum seviciile au avut actiunea aceea spectaculoasa de arestare a unui tanar coborand pe sfori de pe bloc in apartamentul acestuia,pentru ca isi cobora un film de pe net.Mi-e foarte greu sa inteleg.Chiar atat de greu este sa fie prins individul Haisam? Sa fie bugetul Romaniei atat de mic incat sa nu ne permitem sa trimitem pe cineva sa asiste la intalnirea teroristului Haisam cu sotia sa? Daca nu il aresteaza nimeni macar televiziunea publica sa o trimita pe Andrea Marin Banica, sa ne fie prezentata intalnirea,asa ca la ,,Surprize surprize”.
Cat de mare sa fie conspiratia daca nici partide politice,nici presa,nici autoritatea civila,nici forurile Europene,nimeni,dar absolut nimeni nu se sesizeaza in aceste privinte? Cine este statul asta si ce ne garanteza el? Puterea marinarului Basescu sa fie atat de mare incat tot aranjamentul sau sa ramana neobservat? Sau Omar Haisam sa fie atat de puternic incat sa poata manipula state,presa si autoritati? Nu ne spune nimeni firmele lui Haisam de cine sunt administrate in continuare? Si profitul unde merge? Si cand directorul trebuie sa ia o horarare importanta pe cine suna? Sau sa fie valabil bancu acela ca in Romania te gaseste mai repede nevasta decat autoritatile?
pepimustateanu@yaho.com

luni, septembrie 17, 2007

Andrei Gheorghe

Cel mai mult ma enerveaza Gheorghe.Andrei Gheorghe.Cel care apare in viata noastra asa,ca unul Gheorghe care are cam mult tupeu.Dupa ce se urca pe toata audienta radio de la vremea aceea cu 13-14 se transforma in fenomen.Discutii la tigare in wc-ul liceului sau al facultatii in biroul contabilei,la coada la compensate,toate pline de argumente pro sau contra Andrei Gheorghe.Si nu ne lasa mult sa discutam despre asta ca vine pe TV cu Lantul Slabiciunilor.
-Ba da’ cine e Gheorghe asta ma,ce el le stie pe toate? Cum sa vorbesti asa oamenilor alora?Emisiunea buna asa,dar ma enerveaza Gheorghe ala! Pai sa indrazneasca vreodata sa-mi zica mie asa.
Dar noua celor tineri ne placea Gheorghe mai cu seama de cand il citeam si in 24 FUN.Si...da,le stie pe toate.Nu raspunsurile ci intrebarile.Si poate si raspunsuri dar nu cele din emisiune ci cele pe care ni le puneam noi la varsta aia.Dar si la asta.Daca e edevarat ca barbatii sunt doar niste copii atunci Gheorge stie toate locurile de joaca.Si toate jocurile.Ba nu doar pe cele frumoase.Cand Andrei Gheorghe spune ca a baut un whisky nu mai rezisti si desfaci sticla pe cre o tineai de protocol.Gheorghe scrie despre viata de noapte,Andrei Ghoerghe apare pe albumul la Parazitii.Marfa Gheorghe.Andrei Gheorghe publica o carte.Buna carte,articole scurte fara sa te plictiseasca.Nu o iau la birou sa o citesc pt ca nu pot fi atent.Prefer sa o citesc acasa.Seara pe W.C.Acolo sunt singur si relaxat si pot sa il inteleg mai bine pe Andrei Gheorghe.
Politica frate.Andrei Gheorghe se baga la o emisiune despre si cu politicieni.Hm,sa vedem,parca nu era genul.Ba da frate imi place zi-le Andrei,asa incurca-i,umileste-i,razbuna-ne,sa indure si ei ca si noi induram din partea lor! Am fost si eu acolo.Si l-am vazut pe Andrei Gheorghe de aproape.Arata mai uman decat pe TV.De fapt la pe TV pare verde.Si nu televizorul meu e de vina.Relaxat.Distins.
Acum Andrei Gheorghe face o emisiune care ma intereseaza atat de mult ca nici nu stiu cum se cheama.Stau multi la o masa si vorbesc despre politica,cred,upa fetele celor prezenti asa pare.Andrei Gheorghe a devenit ca ei.Sa ne fi tradat oare?Si tu Andrei?Cemaiconteaza,dar ce facem noi? Sa ne gasim altul?
Cel ami tare ma enerveaza Gheorghe.Andrei Gheorghe.Si dupa ce va citi ziarul asta va sti si de ce!

pepimustateanu@yahoo.com

exercitiu de imaginatie

Prin curtea scolii

Va propun astazi un exercitu de imaginatie.Se spune ca in fiecare din noi exista copilul de altadata care participa activ la luarea deciziilor si sufera pt fiecare infrangere a noastra.Mai mult,se spune ca barbatii sunt doar niste copii mai mari,tocmai de aceea sunt asa mandri de masinutele lor, de cati banuti au stans,sau poate de noua papusica pe care o au de curand.
Plecand de la aceasta premisa va sugerez sa ne imaginam plaja politica giurgiuveana ca pe curtea scolii, iar partidele politice ca pe clase concurente.Unde aia de la A sunt castigatori la fotbal, iar cei de la B la saritura la groapa..Dar pana sa ajungem la clase,frumos este sa vedem indivizii.Cei mai vizibili sunt liderii.Sa nu incercati sa vedeti liderii partidelor politice ca pe sefii clasei! Nu,ei sunt cei mai puternici,cei care hotarasc regulile,cei care stabilesc cine face parte si cine nu din echipa.....de fotbal.Ei ies cu cea mai frumoasa fata care isi doreste sa fie protejata,ei hotarasc momentul cand sa chiulim toata clasa si ce i se intampla celui ce refuza sa o faca.Sunt liderii incontestabili la nivelul clasei.Nu este cazul sa dam exemple pentru ca mai toate partidele au in frunte lideri.Ar mai fi cativa sefi de partide cam moi, dar care raman in functie doar pt ca isi lasa pachetelul mancat de seful de la centru, care in schimb ii lasa pe mana functia.Sigur ca la nivelul celorlalte clase mai sunt lideri,sau umili care incerca sa le conteste calitatile dar asta e alta poveste.
In jurul liderilor cei mai apropiati sunt lingaii.Sigur sefu’,tu stii cel mai bine sefu’,ce crezi, sefu’ ar fi bine?Tu hotarsti sefu’.Fara sefu ar fi vai de noi!Acestia in ciuda caracterului condamnat de restul clasei o duc cel mi bine.Din aceasta pozitie nu au parte nici de conflicte asa cum au liderii si nici nu le mananca nimeni pachetul, asa cum si se intampla fraierilor.Mai primesc uneori cate o scaltoaca ,dar imediat sar cu gura si zic:-Bai, vrei sa vin cu nea Luci sa te bata?Si apoi isi vad iar linistiti de viata lor de lingai.Mai incearca sa lipeasca biletele pe la gazeta de perete cu seful e cel mai bun si,sa moara dusmanii lui.Sau,ce aveti, ma, ati deschis un campionat de dat in sefu?Acestia primesc functii caldute mai tarziu sau daca nu,cel putin le promite nea Luci ca o sa-i puna primari in locul lui,presedinti de consiliu,si cate si mai cate!
Mai sunt in clasa tocilarii,carora mai tarziu li se spune tehnocrati si sunt pusi sa elaboreze proiecte,programe,strategii.Apoi colegii anonimi,cei de care nu iti mai amintesti niciodata cum ii chema sau daca sigur au fost cu tine in calsa.Mai departe sunt cei care se muta de la o clasa la alta.Acestia sunt de doua feluri:ori prea fitosi si ii muta parintii pentru ca nu e buna profa de germana sau ca sa prinda mai repede un loc in urma olimpiadei.A doua categorie sunt cei mai tristi,cei care se muta de la o clasa la alta pentru ca le mananca colegii pachetul pe care ii stansese taticul cu sudoare fruntii si care tot timpul sunt nemultumti de notele pe care le primesc in orice clasa ar fi.Acestia sunt victime vesnice.Mai tarziu ei au afisele electorale gata, dar nu vrea nimeni sa-i puna sa candideze,mai le ia seful si functia pe care o negociase cu ocazia trecerii in noua clasa..,tare tristi oamenii astia.
Unde e organizatia de tineret in aceasta ecuatie? Cei din organizatiile de tineret stau cuminti pe mantinela si isi pregatest orice strategie vor pentru ca au avantajul de a nu fi luati in seama de cei mari.Foarte atenti si nerabdatori sa vada unul din echipa jucand slab pentru a putea veni sa-i ia locul.
Pana la serbarea de sfarsit de an(mandat) va astept sa-mi scrieti pe adresa:
pepimustateanu@yahoo.com

manual de luat spaga

Cu toate ca de obicei nu ma adresez unei categorii anume in articolele mele astazi voi face exceptie si ma voi referii exclusiv personalului ce lucreaza in deservirea clientilor din localuri,terase,magazine de orice tip,tarabe,baraci,seminte la colt de strada sau vanzatori ambulanti. Ce mai oricine este platiti sa-mi ia banii pentru un produs la care este adaugat un adaus comercial din care el,scuzati,domnia sa isi primeste salariul.
Asadar conform manierelor cu care societatea ne-a obisnuit ,ma invatasem sa nu mai iau mia de lei rest la tigari sau restul pana la prima bacnota cand imi cumpar un obiect de incaltaminte sau imbracaminte.Nu mai vorbesc de civilizatul zece la suta la restaurante.Spun ma obisnuisem pentru ca de de astazi in colo nu mai las nimic.Nici la tigari,nici la paine nici la adidasi si nici la carciuma.Si asta pentru ca micuta spaga care se obisnuia a se lasa era un fel de a recompensa amabilitatea sau viteza de servire,sau macar un zambet, sau o buna ziua, sa nu stiu, ceva care sa merite maruntisiul lasat pe tejghea.
Deci dragi mei,daca considerati ca nu sunteti apti pentru munca aceasta eu va recomand sa renuntati pentru ca va faceti deservicii atat voua cat si celor care v-au angajat si se chinuie din greu sa faca un ban cinstit.Sau daca considerati sub demnitatea voastra munca pe care o faceti va recomand sa incercati in agricultura.Mai multa demnitate decat cea de a lucra direct cu pamantul in acea relatie sfanta lasata de mii de ani de stramosii nostri nu exista.
Totusi daca v-ati dorit acel loc de munca si credeti ca exista o anumita compatibilitate intre indivitualitate dumneavoastra si cerintele pe care le presupune functia va rog:
In primul rand zambiti,zambetul intotdeauna atrage zambete,si o data cu zambetul si maruntisul care dupa cum stim de la mai multi se aduna.
In al doilea rand respectand pe cel de langa tine te respecti pe tine insuti. Vorbind fara pronume de politete cu straini nu devii o persoana populara ci una antipatica.Si neaparat celor batrani chiar si celor ce sunt evident de la tara nu folositi apelativul mamaie sau tataie.Cat ar fi de taran daca ii spui domnule se simte si se comporta ca un domn.Si domn fiind lasa si el ceva.Ba chiar mai trece si a doua oare pe acolo pentru ca este singurul loc in care se simte domn.Mai departe,viteza de reactie. Chiar daca dumneata te cam plictisesti clientul se grabeste.Traim in capitalism adica in locul unde timpul inseamna bani asadar bani si pentru tine.Eu unul ma duc sa cumpar de acolo de unde sunt constient ca voi fi servit rapid si pentru asta ma simt dator si cu o mica recompensa.Si chiar daca nu m-as simti ma grabesc atat de tare incat nu mai am timp sa iau si maruntisul rest de pe tejghea.
Pentru ospatari este strict necesar sa creez o rubrica separata totusi daca ma serviti rapid,imi goliti scrumiera, si nu mai imi dati senzatia ca sunt invizibil ,pentru inceput e suficient.
Incercati asta chiar si numai pentru o saptamana sau daca nu se poate macar asa experimental cand ma vedeti pe mine si o sa vedeti ca am dreptate.
Iar daca gresesc imi puteti scrie pe adresa
pepimustateanu@yahoo.com