Medierea este un concept nou pentru publicul romanesc fiind preluat ca un model viabil de soluţionare a conflictelor, din legislaţia altor state cu experienţa incontestabilă în domeniu.
Din acest motiv, înţelegerea rolului medierii şi cunoaşterea procedurii în sine, constituie o prioritate pentru obţinerea unor rezultate satisfăcătoare prin aplicarea medierii pe scară largă.
Medierea nu se adresează unor categorii sociale privilegiate sau unor structuri elitiste ci este un instrument util aflat la dispoziţia oricărei persoane care doreşte să stingă un litigiu sau să prevină apariţia lui. Nu este o soluţie miraculoasă de împăcare ci un proces elaborat, în care rolul principal îl au părţile aflate în conflict.
Rolul prezentei lucrări este de a familiariza publicul român cu procedura medierii dar în acelaşi timp şi de a se adresa unor specialişti ai diverselor domenii în scopul furnizării unor instrumente utile de aplicare şi aprofundare a instituţiei.
Medierea nu este o procedură greoaie sau inaccesibilă justiţiabilului sau potenţialului justiţiabil, nu este împovărătoare financiar, nu abuzează de timpul alocat şi oferă satisfacţii concrete părţilor implicate, cu atât mai mult cu cât soluţia le aparţine în integralitate.
Medierea reprezintă starea de normalitate în timp ce recurgerea la instanţa de judecată trebuie privită ca pe o opţiune extremă şi nu ca pe o primă soluţie.
Medierea se poate transforma într‑o oportunitate pentru părţile aflate în conflict, o oportunitate prin care toate părţile implicate au doar de câştigat.
Prima definiţie a termenului de mediere în sensul de „intervenţie umană între două persoane” a fost dată de Dicţionarul Universal francez de la 1690 şi ulterior Dicţionarul Enciclopedic Francez de la 1694.
Din punct de vedere etimologic termenul de mediere provine din citeste mai departe>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu