De ce iubim pomenile…

Totul are un inceput, si cum bine stim cu totii la inceput a fost cuvantul. Si cuvantul era apreciat si oameni-i citeau cuvantul. Indiviul era mai mult un nume, iar cuvatul prindea amploare si vanzarile mergeau foarte bine si criticii aveau doar cuvinte de lauda. Iar el devenea magul cuvintelor.
Celalalt era individul. El nu avea cuvinte, dar avea carisma. Si carisma i-a facut un nume. Iar numele si carisma sa, puse cap la cap cu greselile altora, l-au facut presedinte.
Presedintele nu stia ca exista magul cuvintelor si nici magul cuvintelor nu era foarte interesat de politica pana la un bal al Academiei Catavencu. Nu pareau sa aiba prea multe in comun, pana cand, asa cum stim, vine din nou momentul inceputului.
La inceput amandoi erau cate un -escu. Si atat. Apoi si-au dat seama ca numele amandurora le era destinat. Magul cartilor avea nume de carte. Presedintele un nume cu rezonanta.
Nu pare foarte mult, dar a fost suficient.Amandoi si-au dat seama ca este momentul sa-si impreuneze destinele si sa-si suplineasca lipsurile. Presedintele avea nevoie de inteligenta magului, iar magul de banii presedintelui. Ciudat, pentru ca in timp ce magul cu pretentii de inteligenta se intreba intruna de ce iubim femeile, presedintele cu deficiente avea de mult raspunsul. Iar in timp ce presedintentele nu vedea prea bine fiind orbete, magul vazuse totul si-l prinsese in trei volume de Orbitor.
Chiar si dialogul lor avea un numitor comun, pentru ca magul era dominat de betia cuvintelor, iar presedintele de cuvintele betiei.
O alta certitudine este ca amandoi sunt bantuiti de amintirile din comunism, pe care in acelasi timp il condamna si il contempla, il vor abandonat in uitare facandu-l totusi mai viu decat a fost vreodata prin povestile amanuntite.Urasc oameni astia comunismul tocmai pentru ca face parte din ei,il urasc asa cum un incurabil isi uraste boala.
Dragii mei,dincolo de pamflet, presedintele Basescu l-a decorat pe Mircea Cartarescu cu Meritul Cultural In Rang De Cavaler.
Am putea crede ca este datorita fascinatiei individului mediocru fata de mirajul literelor,
si nu condamna nimeni gestul. Dar cand vineri, o5 decembrie 2008, vad in Evenimentul
Zilei editorialul semnat Mircea Cartarescu: Ce gandeste suveranul? Facand referire directa
la Traian Basescu renunt la a-mi mai da explicatii si ma intreb:- De ce iubim pomenile?
Si pana unde poate merge degradarea umana, daca un individ ca Mircea Cartarescu
se poate injosi in asa fel. Sau poate gresesc, astept comentariile dumneavoastra care sper
sa ma lumineze pe http://pepimustateanu.blogspot.com