vineri, octombrie 22, 2010
Miruna iti multumim pentru ca ne-ai invatat sa redevenim oameni!
Campania pentru salvarea Mirunei Prodan s-a incheiat. A fost o campanie fara precedent in oraselul nostru de provincie amortit in blazare, indiferenta si nepasare pana acum. A fost novoie ca un copil ca un inger sa se imbolnaveasca, pentru ca noi, cetatenii orasului Giurgiu, sa ne aducem aminte ca suntem oameni si ca putinul nostru efort poate schimba o parte din lume. Initiatorul acestei capanii, Nicolae Barbu, are multe de povestit din aceasta experienta de viata. Si dupa ce Miruna se va intoarce acasa sanatoasa poate ca le va povesti. Au fost gesturi umitoare, atat in bine cat si in rau. Important este ca Miuruna a reusit sa castige pariul cu Giurgiu si cu cetatenii acestui oras. Poate ca de acum vom fi mai implicati. Poate ca minunea produsa de micuta giurgiuveanca va schimba caracterele cetatenilor acestei urbe pentru totdeauna. Sau poate a fost o scurta trezire din amorteala pentru ca mai apoi sa adormim in resemnare din nou. Mi-ar placea pentru noi sa ne pese. Sa depasim egoismul si sa gandim pentru noi. Sa ne pese si sa ne implicam. Giurgiuveni, treziti-va! Inca mai este timp sa facem ceva pentru vietile noastre! Pepi Mustateanu
miercuri, octombrie 13, 2010
Au giurgiuvenii curajul sa lupte?
De doua saptamani fac sapaturi la Muzeul Teohari Antonescu, la Centrul de Conservare a traditiei, la Arhivele Statului, ajutat de unul din putinii prieteni pe care ii mai am, incercand sa aflu daca din zona Giurgiu-Vlasca s-a nascut vre-o data un haiduc. Sunt trist si dezamagit. Nicaieri in istoria acstui judet nu exista consemnata prezenta unui luptator pentru dreptate.
Astazi giurgiuvenii din directia de finante au generat un protest spontan. Sunt mandru de faptul ca imi sunt concitadini. Dar ce vom face de acum in inainte?
Au giurgiuvenii curajul sa lupte? Putem sa depasim arogantele ieftine si sa ne asumam o lupta corecta pentru drepturile noastre? De ce ne e frica? Se poate mai rau de atat? Au giurgiuvenii puterea sa isi depaseasca orgoliile si sa se alieze intr-o actiune colectiva? Sau incercam sa “ne descurcam” individual in timp ce ne scufundam impreuna cu ceilalti intr-o mocirla a saraciei si a disperarii?
Nu am sa ma opresc din cautare. Inca mai sper ca giurgiuvenii nu sunt intinati de tradarile otomane si ca in adancul nostru exista scanteia demnitatii!