Medierea ca varianta moderna de rezolvare a conflictelor este solutia adaptata la cele mai noi prevederi ale legistatie din Romania conforma cu cerintele europene.
Proprietatea intelectuala este un drept respectat de legislatia din tara noastra si nu de putine ori incalcarea acestui drept duce la conflicte serioase intre parti care ajung in instanta sau la mediator. Fie ca este vorba de proprietatea industriala sau de drepturile de autor si drepturile conexe, plagiatul, copierea marcii, a know-hou –ului, sau orice alta forma, nerespectarea proprietatii intelectuale este un prejudiciu adus proprietarului de drept.
Medierea este solutia acestor conflicte cu o eficienta uimitoare de foarte multe ori. Pe de o parte dovedirea proprietatii nu intodeauna este o sarcina usoara pentru reclamat iar justitia clasica prevede depunerea unor probe clare care sa sustina actiunea. Pe de alta parte proprietatea intelectuala nu este incalcata intodeuna cu buna stiinta iar accidente se pot produce uneori fara o intentie in acest sens prin urmare rezolvarea rapida prin medierepoate duce la scaderea prejudiciului cauzat.
Nu trebuie neglijat nici aspectul confidentialitatii pe care medierea il ofera. O marca ce se respecta nu isi doreste niciodata un proces public care sa ii aduca prejudicii de imagine pe piata iar la mediator confidentialitatea este garantata contractual.
Foarte de curand un conflict international intre doua marci de renume in domeniul productiei de I.T. au primit recomandarea sa isi rezolve conflictul prin mediere intrucat instantele de judecata nu se puteau pronunta pentru castigul uneia dintre parti.
Daca doriti sa aflati mai multe despre mediere, despre cum poate un mediator sa ofere contextul favorabil rezolvarii conflictului dumneavoastra nu ezitati sa apelati la un mediator. Prin lege informarea despre medire este gratuita .
Mediator Petru Mustateanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu