miercuri, octombrie 31, 2007

Magie cu farfurii

Procedura:Se ia o fotografie de pe vremea lui Pazvante Chiorul, (cei documentati vor afla cu uimire ca acest Pazvante chiar a existat), si pe baza acesteia, se distruge tot centrul orasului. Se inlatura asfaltul modern, si se inlocuieste cu piatra cubica.Se adauga niste copaci gata mari, astfel incat, foarte multi oameni, se intorc precum vitelul la poarta noua, findca nu mai recunosteau orasul.(a nu nu se intelege ca ar fi mai frumos).Se aplica doua trei bancute si gataaaaa.Ia uite ce oras frumos v-am facut! Mai merit un vot!
Bine,daca esti carcotas , mai putem aplica cateva sensuri giratorii pline de pansele,mai asfaltam un drum pe la marginea orasului,si….deja esti obraznic daca mai vrei ceva!
Privesc trist amuzat ,cum o persoana se joaca de-a gradinarul pe banii nostrii,in curtea noastra,iar pentru asta ar trebui sa cadem impresionati pe spate.
Ce ma satisface insa este culoare cosurilor de gunoi.Portocaliu intradevar este o culoare potrivita pentru cosurile de gunoi.Ar trebui dat un decret, prin care sa cerem ca toate cosurile, din toata lumea, sa fie portocalii.Si toti cei care candideaza sub aceasta culoare, sa se identifice cu obiectul concav,simbol al ecologismului domestic.
De foarte multe ori oameni veniti de afara, reusesc sa vada mai bine decat noi ,dezastrul in care ne aflam.Nu in putine ocazii, am auzit parerea ca orasul acesta, ar avea un mare potential economic,in cazul in care ar fi si vointa politica in acest sens.Poate si dumneavoastra va intrebati, cum de miliardarii din capitala ,nu au unde sa-si acosteze iaht-urile in portul Giurgiu.Sau de ce nu exista o zona de agrement pe malul Dunarii, in conditiile in care multi si-ar dori sa aiba o asa binecuvantare turistica.
De ce, in conditiile in care Bucurestiul nu mai are forta de munca,investitiile nu se indreapta spre Giurgiu,unde avem infrastructura completa?
De ce somajul este cel mai ridicat, comparat cu celelalte orase din jurul Bucurestiului?
De ce din centrul orasului pleaca mai des un autobuz catre Bucuresti decat catre vre-un cartier al orasului?
De ce orasul asta asa frumos cum insista unii sa spunem nu atrage nici turisti si nici industrie? La ce bun sa fie frumos?

P.S.Daca nu ai apucat sa cumperi ziarul ma poti gasi la un clic distanta pe http://pepimustateanu.blogspot.com

joi, octombrie 25, 2007

Votul uninominal si Nicoleta Luciu

Votul uninominal si Nicoleta Luciu

Sunt martorul multor dezbateri in ultima perioada pe marginea votului uninominal.Unii la televizor,atii prin presa,si de ce nu la coltul blocului, cand vine vorba de politica,de fiecare data se ajunge la subiectul fierbinte al ultimei perioade: votul uninominal.
Din cele observate, nu ma pot abtine sa nu fac remarca personala,care de altfel poate fi gasita si in titlul acestui articol. Toata lumea vorbeste despre votul uninominal ca despre Nicoleta Luciu. Toti spun ca este bun, dar nimeni nu stie de ce. Toti ii cunosc suprafata, dar nimeni nu cunoaste dedesupturile acestui sistem. Foarte multi il invoca in discursurile politice, doar pentru ca are o imagine buna , constienti fiind ca nu se vor putea bucura de el cu adevarat.
Ca fiu mai concret.Cel mai vocal sustinator al acestui procedeu electoral, este insusi presedintele tarii Traian Basescu. Dar asta nu inseamna ca isi doreste cu adevarat schimbarea legii electorale. Ba chiar isi doreste ca sa imi mentin comparatia anterioara, o partida buna,dar care sa nu dea nastere la nimic. Pentru ca, in primul rand sistemul uninominal ar transforma partidul pe care cu cinste il conduce din umbra Cotroceniului, intr-un partid de lideri, care mai de care ma vizibili,pentru a avea succes la uninominal.Ori asta ar insemna si o insubordonare din parte echipei, cele mai apalaudace pentru domnia sa. Mai mult,pe fondul uninominalului, ar putea continua razboiul cu parlamentul, inceput o data cu intentia acestuia de demitere a presedintelui.Asadar, facem valuri cat se poate de puternice pe fondul intentie de a sustine uninominalul, dar in fapt facem o campanie acoperita pentru P.D.la europarlamentare.Odata ajunsi la referendum,pentru ca acesta sa treaca de votul populatiei, trebuie sa primeasca jumatate plus unul ,din intentiile populatiei cu drept de vot.Ori asta este imposibil, pentru ca la momentul votului, nici nu suntem atatia in tara.In felul acesta, dl Presedinte va veni din nou in fata noastra, si va spune ca el a vrut, dar nu se poate ,pentru ca a fost impiedicat de legile proaste, facute....tot de parlamentul cu care va continua razboiul.Tocmai de aceea, nu este de acord cu asumarea raspunderi pentru acest sistem electoral, de catre Cabinetul Tariceanu.
In alta oride de idei,argumentele pentru care se sustine acest sistem de vot, este ca individul ales sa fi mai constiincios in functie, daca va trebui peste patru ani sa dea un nou examen cu electoratul.Eu intreb asa doar de curiozitate:-Dar daca apare si unul ,care are o imagine buna pe fondul meseriei sale publice,care vrea sa dea un tun de patru ani si dupa aceea dispare. Cum putem sa lasam indivizi sa ajunga acolo, care nu au un partid in spate care sa le monitorizeze activitatea,partid care sa fie interesat sa isi pastreze imaginea si cotele de popularitate.Pe de alta parte,nu credeti ca multi profesionisti care nu au timp sa-si faca imagine, vor fi dati la o parte pentru indivizi de genul Gigi Becali?
Nu vreau sa fiu inteles gresit,sunt un sustinator al sistemului uninominal,si numai pentru ca eu personal as fi avantajat intr-o competitie electorala.
Insa mi-ar placea ca dezbaterile sa fie facute profesionist,cu argumente si sa avem curajul sa aratam si partile bune dar si pe cel rele.
Daca gresesc va ros sa-mi scrieti pe adresa:
pepimustateanu@yahoo.com Sau
pepimustateanu.blogspot.com

joi, octombrie 18, 2007

Inarmeaza-te cu un pix!

Inarmeaza-te cu un pix!

Sediul P.S.D. este de multe ori locul unde oameni suferinzi vin sa-si verse oful.Multe persoane nedreptatite vin sa ceara un sfat, sau o mana de ajutor in sediul partidului care, de cele mai multe ori a fost aproape de oameni.Ii ascult cu rabdare si de foarte multe ori au dreptate. Sunt nervosi si vorbesc tare,dau din maini, sunt agitati, iar privirea lor exprima cel mai bine starea de nemultumire pe care o au.Unii au introduceri in care isi exprima regretul ca P.S.D.-ul nu mai guverneaza tara,iar apoi trec la subiect.Altii imi povestesc in introducere ca mi-au citit articolele si ca ma admira pentru asta.Toti au probleme.
Cand mergem pe strada si privim zecile de masini scumpe,floricelele si bancutele,cu care ni se ia fata, nu reusim sa vedem suferinta unora care ajung sa devina invizibili.Se strecoara printre oameni ca niste fantome carand zecile de probleme si valul de suferinta din suflet,ascunzandu-se de oameni pentru ca oamenii sunt cei care i-au adus in acea stare de cele mai multe ori.
Pe foarte multi dintre ei i-am ajutat, iar acum imi multumesc.Iar ajutorul a constat intr-un sfat pe care il fac acum public si as dori sa il stie toata lumea.
Inarmeaza-te cu un pix! Vorba zboara, iar scrisul ramane. Nu lasa functionarul gretos sa iti raspunda cu :,,nu se poate”. Nu te certa cu el! Risti sa te enervezi,si sa iti complici si mai rau situatia.Exprima-te in scris! Functionarul care se crede Dumnezeu,de fapt este un muritor de rand ca si noi.Iar el are niste sefi,sau niste servicii care se ocupa de controlul activitatii lui.Iar o cerere fara raspuns este o activitate neindeplinita si sanctionabila pentru individul care te priveste de sus cand ii deschizi timid usa biroului.
De foarte multe ori raspunsul primit in scris ,a fost altul decat cel initial ,oferit verbal.Uneori o reclamatie facuta in scris, a facut ca biroul nervosului sa fie ocupat de o alta persoana , mai draguta si mai serviabila.
Multe nedreptati au fost rezolvate dupa ce oamenii s-au adresat in scris.Nici cafeaua, nici ciocolata si nici pliculetul nu rezolva ceea ce ce poate rezolva o adresa scrisa. Totodata epistola prin care iti ceri dreptatea cuvenita poate fi si arma noastra cea mai la indemana impotriva mult trambitatei coruptii. Astfel, spaga, mica atentie sau oricum am denumi “institutia mitei” nu ar mai reprezenta unica solutie. Asta in cazul in care vreti sa va rezolvati problemele intr-un mod legal.In celelalte situatii nu sunt in masura sa consiliez.
Verificati asta si scrieti-mi daca gresesc. Adresa mea este
pepimustateanu@yahoo.com

miercuri, octombrie 10, 2007

Mi-e pofta de caltabosi!

De cateva zile incoace, atentia opiniei publice, a fost atrasa de recentul dosar, in care ministrul Remes ,este anchetat sub acuzatia de luare de mita.Printre alte bunuri pe care minstrul si le-a insusit, se numara si cateva kilograme de caltabosi.Nu va spun ce pofta nebuna de caltabosi mi-a facut.Si cum nu gasesc sa cumpar pe nicaieri,si nici sa-mi fac nu pot,incerc pe cat posibil sa uit de ministerialul produs si astfel sa dispara si pofta.Insa tot efortul este in zadar.Intre paginile ziarelor caltabosi,la radio caltabosi,la tv caltabosi cat cuprinde,astfel incat tara intrega este in clocot,iar in ea fierbe…..caltabosi.
Trecand peste ridicolul in care justitia se afla, observ parerile impartite in doua mari categorii.Remes vinovat pentru caltabosul luat drept spaga.Sau Remes nevinovat,iar D.N.A este partea negativa din poveste, care ancheteaza bietul om pentru un amarat de caltabos.
De ce trebuie vazute lucrurile doar in alb si negru nu stiu.De ce trebuie sa impartim lumea in bine si rau? De ce nu putem concepe ca intr-o competitie se poate in aceeasi masura ca amandoi sa fie buni,sau cum este cazul de fata ambele parti sa fie ridicole si vinovate?
De ce nu putem accepta ca D.N.A. este un organ ala statului, care actioneaza politic la comanda presedintelui,si care face cam acelasi lucru pe care il faceau si legionarii sau comunistii?Cand va mai judecati bunicii sau parintii, pentru ca nu au facut nimic pentru a opri cancerul comunist care a tinut tara patruzecisicinci de ani in moarte clinica, gandeste-te ce faci tu acum cand dictatura incepe sa incolteasca.
Pe de cealalta parte,nu inteleg de ce trebuie sa ii luam apararea lui Remes.Poate pentru caltabosii aia nu este vinovat,insa eu care nu sunt organ de ancheta pot gasi zeci de capete de acuzare omului ala care a distrus intr-un mandat ecomomia si finantele acestei tari,iar acum distruge cum stie el mai bine sistemul agricol.
Dar sa analizam un pic si cazul de fata.Chiar nu-l credeti in stare pe individul acela sa ceara spaga o masina de teren, si pe deasupra mezamplasul pentru cine stie ce chef vanotoresc? Sau cumva ne-am obismuit sa fim furati cu zecile de miliarde iar cand gasim unul care mai arunca si un caltabos in valiza cu bani ne ia mila si ii sarim in aparare?
Nu as vrea sa intelegeti ca as lua partea D.N.A. Reducand la operatiuni logice simple,excludem comaratia si spunem:D.N.A. rau. Remes rau. Se se duca amandoi unde a intarcat dracu iapa si a semnat Basescu alianta.
p.s. cei intersati de articolele mele ma pot citi si pe : bogul http://pepimustateanu.blogspot.com

pepimustateanu@yahoo.com

marți, octombrie 09, 2007

ELENA BASESCU

Elena Basescu


Sunt momente in viata cand ai neaparat nevoie sa citesti ceva. Atunci,constrans de imprejurari, iei la intamplare prima revista ce-ti apare in cale fara sa tii cont de specificul acesteia.
O situatie similara am avut si eu,iar revista care mi-a cazut in brate fost una ce se adreseaza special sexului feminin. Poate multi dintre dumneavoastra nu stiti ce experienta incantatoare este sa citesti o revista pentru femei.
Ca sa trec la subiect,in numarul din Mai al revistei Unica,la rubrica ,,Portret” gasim un amplu interviu cu fiica presedintelui in exercitiu,Elena Basescu.
Dupa etalarea mandriei de a fi fiica presedintelui in nenumarate ocazii,si tendinte de ne convinge ca este o fetita cuminte, care la ora zece intra in casa,si ca nu este adevarat ce vorbeste lumea, ajunge si la punctul culminant al interviului.Nu stiu daca intentionat sau nu , reporterul Carmen Enea,ii adreseaza o intrebare legat de locul de munca,despre care daca nu stiti,Elena Basescu l-a obtinut la firma de electrice ,cand tatal ei era primarul capitalei si a semnat contractul cu Luxten pentru iluminatul public.Mi-a crescut adrenalina.Am zis gata,interviul devine interesant.Am prins-o,oare ce va raspunde la aceasta intrebare capcana?Ca sa nu ma considerati intentionat voi reproduce textual raspunsul Elenei Basescu:,,...cand a fost adusa in discutie firma aceasta,pentru ca-mi plac luminitele atat de mult,m-am dus sa lucrez acolo”.
Doamne cata inocenta,ca sa zic asa.
Poate nu sunt obisnuit eu cu revistele pentru doamne,dar pentru cei care nu stiu despre ce e vorba am sa va prezint in continuare subtitlurile cu care a fost ornat interviul:
,,-Jocul de-a iubirea:Andrei Hrebenciuc sau Alex Erbasu?
-Am fost obisnuita ca tata sa aiba functii.
-Nu are voie sa ajunga acasa inainte de ora 22:00.
-Lucreaza la o firma de electrice pentru ca-i plac beculetele.
-Merg la film ca sa-mi cumpar floricele."
Acum ma duc la chiosc sa caut si alte reviste de dama.Poate gasesc si un interviu cu Mioara Mantale sau Elena Udrea sau Anca Boagiu sau oricare din femeile importante din viata presedintelui jucator.Daca am noroc sa gasesc, sigur ma voi distra la fel de tare.

pepimustateanu@yahoo.com

joi, octombrie 04, 2007

maneaua ca stil de viata

Maneaua ca stil de viata


La ei.
Cand spun ei ma refer generic la stilul de viata occidental.Ma refer la felul in care traiesc oamenii din tarile spre care am ravnit multi ani de zile, si cu care inca ne comparam de fiecare data, cand avem nevoie de un reper pozitiv pentru societate.
La ei bunul simt isi are locul oriunde,in trafic,in societate,la locul de munca,in familie.La ei nu se tipa,nici macar nu se vorbeste tare.La ei nu se claxoneaza,nu se aculta muzica la maxim in masina sau acasa cu boxa scoasa pe geam,la ei nu se injura,nu se arunca gunoiul pe strada,nu are numeni senzatia ca nu este respectat de semeni sau de stat.
La ei timpul liber se petrece in baruri cu karaoke sau cu stand-up comedy.
Lor nu le e rusine sa cante sau sa spuna o gluma buna.Ei se implica in societatea civila, fara sa intrebe cat au de castigat de pe urma asta.Ei nu epateaza cu aur la vedere,telefoane de fite sau masini luxoase.Nu asteapta de la stat si nici nu se plang cand au de munca.Merg la concerte pe stadioane,stau relaxati la terase,iar cand au bani isi doresc sa vada lumea.
La noi.
La noi maneaua este un stil de viata.La noi, cand au bani vor sa ii vada lumea,sau sa vada lumea de la un etaj pe care il mai construiesc.Noi traim intr-o lume total diferita de ei.Lumea noastra este cea cu prieteni si dusmani,cu femei si bani.Masini luxoase,telefoane de firma,haine cat mai scumpe.Sa furam cat putem,si cand spun asta ma refer la toti.De la vanzarorul de la taraba care daca nu a facut de un pachet de tigari nu este fericit, si pana la presedintele statului care ofera lucrari preferential firmelor de asfaltat sosele gen Cocos sau Casuneanu ,care asfalteaza la pret triplu decat in occident, si la calitate pe jumatate.Insa altfel nu ar avea de unde sa ofere comision.Noi nu ne distram cu karaoke.Decat sa cant eu,mai bine dau bani la lautari care sa cante pentru mine.Pentru banii mei,dusmanii mei,baiatul si fata mea,amantele mele etc.Noi avem jena sa ne aratam talentele dar furam,mintim,si epatam kitch-ul drept lucru de valoare.Tot ce e scump e bun,iar daca nu am bani de scump atunci port o imitatie, ieftin dar care sa arate ca cel scump.La noi ,,de calitate” a fost inlocuit cu ,,de firma”la noi nu e ca la ei si dincolo de alte motive,motivul principal suntem noi.La noi nu e ca la ei pentru ca noi nu suntem ca ei.Un politician din Statele Unite avea un slogan pe care nu-l pot uita:,,Hai sa facem impreuna o lume mai buna si incepe schimbarea chiar cu tine”
pepimustateanu@yahoo.com

marți, octombrie 02, 2007

Gandeste liber!

Refuz sa ma mai uit la televizor!Refuz sa ma mai uit la televizorul care ma indeamna sa gandesc liber in timp ce imi indeasa pareri subiective pe gat ingradindu-mi libertatea de gandire.Intotdeauna se discuta de altceva decat este cazul.La stirile din sport se discuta despre orice altceva decat despre sport.Ce a declarat Gigi Becali ce a declarat Netoiu,si mult Mutu.in rest nimic.Alte sporturi nu mai exista.-Mai aveti si alte stiri decat cele cu Mutu ?-Mai avem una cu Chivu.-Ia zi-o !Chivu l-a sunat pe Mutu !Cam la aste se rezuma jurnalul nostru de stiri.
Adrian Nastase-,Zambaccian,ancheta,dezbateri,termopane,chinezarii,matusa,dezbateri,tablouri,sotia,copii,Zambaccian-dezbateri.Atat.Eu as fi vrut mai mult!
Traian Basescu-fes,chefuri pe plaja,presedinte jucator,fumator,machitor,negociator,iubitor dar nu de popor,isi depaseste conditia si atributiile,suspect de complotist si de securist,canta pe mai multe voci,una blonda,una mica cat un boc,la sprit cu un golan si beat la volan.
Nimeni nu ne aminteste ca Mutu ar trebui sa joace fotbal nu gagici pe degete,nimeni nu ne amintese ca Adrian Nastase a condus Romania patru ani si a facut-o foarte bine,nimeni nu ne aminteste ca Traian Basescu este presedintele romaniei si ca tara o duce din ce in ce mai greu,mimeni nu spune o data Stop !Hai sa ne apucam si de treburi serioase.Carburantul se scumpeste si o data cu el si hrana si viata.Aviara inca exista si o data cu ea si inundatiile care se tin scai ca un blestem de tara noastra,subventiile la agricultura au disparut,dar a aparut impozitul pe terenul agricol,pensiile nu au mai fost marite si nici salariile,tinerii nu au locuri de munca si sunt cu sutele care au ajuns la trizeci de ani si care sunt inca intretinuti de parinti.E greu si nu stiu cat vom mai putea rezista.
Dar in fiecare seara ne drogam cu barfe,fes peste termopane peste psihopati ce se cred sfinti,iar de noi se ingrijeste Mutu,sa de mai dea cate o stire.Gandeste liber !

pepimustateanu@yahoo.com

Mai multe feluri de stiri.

Un tanar,de la care nimeni nu se astepta s-a sinucis saptamana trecuta pe scara blocului intr-un cartier din Giurgiu.Doua ore dupa ce trupul neinsufletit a fost descoperit nu s-a apropiat nimeni de el.Persoana care facea de obicei acest lucru in Giurgiu nu era disponibila.
Un tanar caporal a fost adus pe ultimul drum in tara.Post mortem a fost inaintat la gradul de sublocotenenent.Presedintele Basescu a avut un discurs la aeroport.Totul s-a transmis in direct.Presedintele a fost atat de multumit de propriul discurs incat a lacrimat.As fi putut crede ca sufera pentru familia indurarata,dar l-am mai vazut plingand.Si stim cand si de ce plinge.
Toti giurgiuvenii am fost cutrmurati de zvonul ca un tanar s-a sinucis.Si eu am fost profund marcat,era unul ca mine.Dar nu am plins.Barbatii nu plang.Nu cu lacrimi.
Vecinul meu Marius este mai tanar ca niciodata.Are douazeci de ani si doar un tricou si o pereche de blugi.Cand si le spala nu mai iese din casa.
In dupaamiaza zilei de 15 iunie am fost sa mananc o pizza in parcul Alei.La plecare am vazut doi cersetori cu un buchet de flori.Il depuneau la monumentrul lui Eminescu.Abia atunci mi-am dat seama in ce zi suntem.
La televiziunea la care am privit eu tristul eveniment transmis in direct de la aeroport vocea redactorului de pe fundal era a unei femei.Spunea ca a stat toata ziua langa trista familie si ca le intelege foarte bine suferinta.Dar nu plangea.Si femeile pling.
Pentru drama vecinului meu Marius nu mai plinge nimeni,nici macar el.Si el ca si altii spera ca dupa ce vom intra in UE va fi mai bine.Si poate atunci isi va gasi si el un loc de munca.
De cel care si-a dat viata pentru tara am auzit trei zile intr-una.Am auzit comentarii din absolut toate punctele de vedere.De cei care sunt bine mersi in viata si fura cu nerusinare tara asta,auzim in fiecare zi si nimeni nu comenteza.
Eminescu si-a pierdut din stralucire.In topul celor mai cunoscuti oameni,Irinel Columbeanu i se situeaza mai inainte.Poate pentru ca Monica este mai dinamica,mai vie decat Veronica.
Mie insa cel mai mila imi e de Marius,el isi traieste drama in fiecare zi.Cu toate ca observ ca e mai simplu sa versi o lacrima pentru cei care nu mai sunt decat pentru cei care-ti sunt alaturi tot timpul.
pepimustateanu@yahoo.com

LASA CA MA FAC EU MARE!

Ii vezi aproape la fiecare colt de strada,sau la terase sau in locuri publice.Conectati la 3G-ul nichelat in mana sau la ureche,cu ceasul stralucitor pe mana paroasa si lantul impunator la gat.Poarta tricou Lacoste, pantaloni Versace si pantofi Prada.Cu capul neted ca dupa citostatice si optional un tatuaj color.Ii vezi la trecerea de pietoni si sunt sigur ca-i vezi pentru ca au grija sa te claxoneze sa te misti mai repede.Ii vezi alaturi de o juna si simti un fior rece cand te gandesti ca juna ar putea fi fiica ta,despre care nu stii unde a fost cand a intarziat destul de mult sambata seara.
Da stiu,am mai vorbit despre asta si poate ca o voi repeta obsesiv pentru ca a se intampla constant fara ca cineva miste un deget.Pentru ca asta vedem la tv si asta scrie si in ziare si toti, dar absolut toti, suntem depasiti de realele valori morale si nu mai putem vedea decat bani.Multi bani.Si asta nu ar fi asa de grav.Insa foarte grav este ca pe tipul de spun ca o plimba in limuzina pe fiica-ta nu il intreaba nimeni de unde are banii.Cu toti stim,sau banuim cu totii cu ce se ocupa.Are nume sonor in oras cu toate ca adevaratul sau nume nu il stie nimeni.Si nimeni nu face nimic.
As putea sa compar atitudinea organelor statului fata de domniile lor cu cea fata de cel ce incearca sa castige un ban cinstit,platind impozite la stat pentru fiecare leu pe care il castiga de pe urma firmei sale.
Doua batrane din Vaslui au fost duse la inchisoare pentru neplata unei amenzi de sase milioane de lei.Nu imi pot imagina ce au putut face pensionarele de optzeci de ani pentru a fi amendate.Nu imi pot imagina nici cum poti amenda si cu atat mai putin aresta acele bunicute lipsite de orice speranta.
De data asta chiar nu vreau sa fac asocierea cu politicul,cu toate ca as putea sa-i gasesc foarte simplu vinovati pe cei din hora portocalie cu reforma lor din justitie.
Am impresia ca dincolo de legal,de politic sau de ordine de sus,este vorba de atitudine.Este vorba ca e mai simplu sa arestezi o batranica si mai putin riscant decat un borfas.
Nu cred ca Uniunea Europeana sau vreun comisar european nervos ne va putea face sa fim altfel.Nu cred si nici nu mai pot sa sper ca vom putea spune vreaodata ca “sunt cetatean roman,am drepturi si mie nu mi se poate intampla nimic rau”,si nici ca “toti suntem egali in fata legii”.Nu am cum sa cred ca se va ajunge ca fericirea sa ne fie garantata de constitutie.Sau poate ca eu nu ma pot adapta la noul inevitabil.
Apropos,ati observat ca semnatarul din susul paginii de pana acum o saptamana, mai nou semneaza la un alt ziar?Cica la unul impartial, asa cum a devenit si el.Asa sa fie!Adica impartial, nu cum e ziarul!
pepimustateanu@yahoo.com

Insist,nu calcati iarba!

Poate ca par lipsit de inspiratie uneori repetand idei deja dezbatute,dar adesea am teama ca nu ma fac inteles.Repetitia pana la urma este o figura de stil acceptata.
Ceea ce vreau sa spun astazi este ca de foarte multe ori detalii pe care strategi sau arhitecti nu le pot anticipa reusesc sa prabuseasca planuri marete pentru care s-au cheltuit resurse semnificative.Si am mai amintit aici cateva exemple cu care revin.
Portarul de la banca.Il observi fara sa vrei,vigilent atent la tot ce se intampla,incercand sa stabileasca minimul de ordine in interiorul bancii,la prima vedere pare genul de persoana pe care oricine si-ar dori-o in acea functie.Numai ca in exces de zel portarul nostru incearca sa usureze munca functionarului de relatii cu publicul.Rezultatul este dezastruos.Produsele bancare nu se vand decat de catre persoane temeinic instruite,orice interventie a neavenitilor in procesul vanzarii duce la dezastre.Si sunt convins ca strategii bancii nu s-au gandit la acest detaliu.
Politistul comunitar.Atat in parcuri cat si pe stadion,de fapt aproape in toate locurile publice unde creste iarba,politistul comunitar o pretuieste si o fereste de impertinentii ce incearaca sa calce pe pretioasa patura verde in asa fel incat greu iti stapinesti banuieli ce duc in sfera ilegalului legat de acea iarba.Sunt convins ca primarul municipiului Giurgiu nu stie acest lucru,iar in plimbarile din fiecare seara gandeste :Vai ce parcuri si ce stadion frumos am facut pentru Giurgiuvenii mei.Fara sa stie ca Giurgiuvenii dumnealui sunt injurati de un functionar nervos daca alearga chiar si desculti pe iarba din jurul stadionului.Un mic detaliu poate la prima vedere.
Judecatorul nehotarat.Am fost martori cu totii la momentul lansari cu surle si trambite a reformei in justitie.Si poate ministrul Macovei a avut intentii bune.Cu totii speram la un sistem juridic mai bun care sa se reflecte si in viata noastra,in rezolvarea problemelor ce ne privesc.Si poate eu chiar am crezut in asta pana in momentul in care drama Larisei Chelaru a aparut pe primele pagini ale ziarelor.Dupa ce un nemernic omoara cu bestialitate un copil nevinovat,se ajunge ca aplicarea sistemului juridic sa duca la sinuciderea tatalui si imbolnavirea psihica a fratelui victimei.Si asta din cauza unui detalui de procedura,pe care sunt convins ca nu l-au prevazut vreodata reformatorii din cadrul ministerului.
Si exemplele pot continua,si spatiul nu imi permite sa aduc exemple din politica in care esti parsit,tradat as spune de persoane in care poate ai mare incredere,si doar pentru ca nu mai au rabdare sa astepte termenele pe care i le-ai promis ,incearca intruna sa te puna la incercare sau si mai grav te parasesc imediat dupa ce ti-a facut cea mai frumoasa declaratie,pentru,un mic detaliu.
pepimustateanu@yahoo.com

Singur

Sunt anumite momente in viata cand ma simt foarte singur.Si chiar atunci cand sunt inconjurat de oameni,si cand aparentele conduc la alte concluzii,starea de singuratate este suficient de accentuata pentru a da acea stare de nesiguranta care slabeste elanul.Si simt singuratatea peste tot.Ma simt de exemplu in ultima vreme singur in pagina asta mare de ziar ratacit printre stiri reci si impersonale,si tare mi-e dor de clipele cand simteam caldura parerilor lui Cosmin Georgescu sau lui Mircea Gemescu.Cum ar fi fost acum sa puteti citi la lumina celor cinci stele din orasul lui Cosmin?sau sa simtiti vibratia poetica a lui Mircea: Foaie verde,sau alba de hartie/ma exprim politic printr-o poezie/si gasesc o rima,a la Eminescu/Sa-mi exprim parerea/ despre nea Basescu.Pacat,deputatul Badalau aprecia acea rubrica.
Si ma mai simt singur in relatia cu Dumnezeu.E dureros sa descoperi ca unii din cei ce ar fi trebuit sa fie mijlocitorii relatie pe care o ai cu Divinitatea au fost si mijlocitori ai confidentelor tale spre securitate.La noi la crestini se spune ca intrare si iesirea din viata se face prin biserica.Consider ca este un argument suficient pentru a face locul acela curat asa cum trebuie sa fie.Si asta ar trebui sa se faca de organele competente si nu sa se astepte sa vina de la sine.Si sa nu avem teama de afuriseala.Daca este cum se spune oficial ca preotii nu sunt biserica,atunci sa fie tratati ca niste oameni.Si sa li se publice dosarele,si sa fie tratati si de organele de control fiscal cum suntem noi muritorii de rand,si sa se supuna legilor tarii la fel ca noi ceilalti.
Ma simt la fel de singur in partid dupa migrarea unor primari catre zone mai portocalii.Indiferent de motivele sau scuzele pe care le prezinta,gestul lor din perspectiva mea inseamna tradare.Iar cei care au ramas in PSD,alesi sau simpli membrii imi dau aceeasi stare de singuratate cand ii vad ascunsi in transe sau bagand capul in nisip si recunoscandu-si apartenenta politica doar in discutii private.La fel de singur ma simt si cand vad colegi pentru care am muncit politic,neglijindu-ma,neglijandu-ne,sau mai rau,neglijandu-ne chiar in favoarea unor ardversari politici.
Tot singur ma simt in lupta pentru intersele tinerior.Din aglomeratia de acun cativa ani,am ramas aproape singur.Unii au implinit varsta,alti suma,altii functia,ce nu le mai permite apartenenta politica,iar altii......care nu si-au implinit nimic au abandonat.Iar daca de tradatori si nemernici nu imi pasa,de cei care nu mai simt tinereste,sau nu mai lupta pentru generatia tanara doar pentru ca au implint varsta imi pare rau.Apropos,stiti ca seful si prietenul meu,domul deputat Badalau nu apreciaza aceasta rubrica? Iar asta ma face sa ma simt si mai singur!
pepimustateanu@yahoo.com

Draga domnule primar,

Fac uz de amabilitatea prezentului ziar pentru a va adresa o rugaminte.
Am observat ca toti cetatenii acestui oras,faptul ca se asfalteaza aproape in toate zonele municipiului.De la linia de centura si pana la cele mai ascunse stradute cu sens unic din centru sau de la periferie,se asfalteaza tot.Ba mai mult de data asta se si marcheaza.Cu galben si cu o tehnologie noua care se pare a fi mai rezistenta.Imi place chiar faptul ca la trecerea de pietoni de la liceul Majorescu scrie pe prima dunga asigura-te,findca au fost multe accidente acolo pentru ca pietoni omiteau acest lucru.Ar fi mers si un semafor acolo,sau pentru mai multa siguranta un pasaj,insa stiu,nu sunt bani.Asa,tot e mai bine.
Imi plac foarte mult si bancutele,si cosurile de gunoi.Chiar nu ma interesaza cat au costat.Important e ca le avem.Si daca stateam cu banii in primarie si nici bancute nici cheltuiala?Imi place si faptul ca se doreste o noua imagine a orasului,una frumoasa pentru ca asa cum spun statisticile,mai mult de 60% din ce se face pe lumea asta se face sa fie frumos si mai apoi util.
Ce va rog,daca tot ati inceput poate aranjati un pic si in fata blocului mamei mele ca doar acolo a mai ramas.Blocul e cel de langa asociatia de locatari pe Negru Voda.Acolo unde in campania electorala PSD-ul a avut spectacolul acela si unde parca e blestemat,nu s-a pus o lopata de asfalt.Si daca tot incepeti puneti-i pe baieti sa aduca si o bancutza un cos de gunoi ceva,sa fie si la ea frumos,si sa nu-mi mai rup masina cand merg in vizita.Si daca o sa las la ea copilul,poate reusiti cu doua maini de samanta de iarba,cateva alei si cativa pomisori sa o mai punem de-un parc si pe terenul acela viran in spate la Gilbert.Nu se supara el daca va trebui sa mute parcul auto in alta parte.Dar va rog mult,nu va luati dupa Cosmin sa faceti orasul de 5 stele si abia dupa aceea sa ajungeti cu lucrarea la mama la bloc.Nu de alta dar gurile rele imi dau vesti proaste in legatura cu inca un mandat si n-as vrea sa raman cu problema nerezolvata.Inchei aici,si va multumesc ca ma cititi.
A,si ziceti-le la baietii aceia de la ziarul dumneavoastra sa nu ma mai injure ,ca sunt la inceput de cariera si cine stie vreodata poate au si ei nevoie de o bancuta ceva in fata blocului.Sper ca nu va suparati pe mine acum si sa ne vedem la proces,mai bine ne vedem seara pe traseu,ca si eu dau ture cu masina sa vad ce s-a mai facut si ce mai trebuie prin oras.Iar daca vreti sa-mi scrieti o puteti face pe adresa:
pepimustateanu@yahoo.com