sâmbătă, iulie 31, 2010

Luptatorul


Cand vreau sa schimb cursul lumii nu ma asez in nici un caz in fata trenului. Ma urc insa in primul vagon, iar de acolo incerc sa avansez pana ajung la mansa locomotivei. Sigur ca voi parcurge cu trenul acesta trasee cu care nu sunt tocmai de acord. Dar pot recupera mai tarziu, cand voi indrepta cursul trenului acestuia in directia cea buna.
La un an dupa ce m-am inscris in PSD l-am cunoscut pe Victor Ponta. De atunci pastram aceeasi relatie. In tabara de vara de la Amara in anul 2000 ma pregateam sa candidez la functia de presedinte al organizatie municipale de tineret a PDSR si am reusit in scurt timp sa ocup acesta functie. Credeam atunci sincer in prietenia pe care o aveam cu seful tineretului pe judet Marian Maroiu. Si o perioada lunga de timp am crezut in prietenia lui. Acum e altfel.
Poate va plictisesc, dar chiar vreau sa spun acum nume ale unor oameni pe care i-am cunoscut in PSD si care sunt si acum alturi de mine, oameni impreuna cu care formez o echipa puternica in care eu cred foarte mult: Ionut Cioaca, Gigi Oprisan, Gabriel Trandafir, Andrei Simon, Genu Nan, George Palalau, Alin Arsenie, Dan Iatan si, mai tarziu, o echipa mai mare; am reusit sa ramanem uniti in ciuda evenimentelor care au trecut peste noi in toti acesti ani.
Sunt zece ani de atunci, dar toti acesti zece ani au fost unii care sa imi caleasca ambitia de lupta pentru mai departe. Nu mi-am neglijat in aceasta perioada studiile si la acea data obtineam cu media 9.50 Masterul in Management Bancar si Asigurari la universitatea Valahia Targoviste. Trec peste lupta pe care am avut-o initial cu o persoana care acum este la PNL pentru a ajunge presedintele organizatiei municipale.Trec si peste lupta cu contestatarii mei pentru a ajunge pesedintele organizatie judetene, dupa ce Marian Maroiu a implinti varsta de 35 de ani. Ajung insa la momentul in care Dan Nitulescu, o forta in politica giurgiuveana de atunci, a hotarat sa ma inlocuiasca din functie cu un angajat al sau din Zona Libera -Adrian Delea.
Chefuri in fiecare sambata, mese intinse, sute de tineri, petreceri in Fiesta-Club, toate menite sa ma inlature in favoarea preferatului d-lui Nitulescu. Singurii oameni care mai erau atunci langa mine sunt cei enumerati mai sus, fara acces direct la Marin Cristea, seful PSD de atunci, doar cu incerdere unul in celalalt si cu agerime politica. Fara sa blamam pe nimeni, numai prin discutii cu colegii, dar si cu sefii de la toate nivelurile, inclusiv cu dl Ponta, am reusit in numai o luna sa demontam toata constructia distructiva a contestatarilor mei.
In egala masura nu am ratat nicio ocazie in care sa particip la actiunile la nivel national, structura in care inca mai sunt vicepresedinte ales. Acolo am stabilit relatii cu toti, dar cu absolut toti liderii nationali ai PSD, de la domnul Ion Iliescu, domnul Nastase, domnul Geoana, domnul Vanghelie si pana la Nicu Banicioiu cel mai tanar lider, pastrand o relatie buna, chiar daca nu am luptat tot timpul pentru aceeasi cauza cu Victor Ponta.
Atunci am absolvit si Masterul in Stiinte Politice la Universitatea Ovidiu Sincai Bucuresti.Daca astazi nu sunt consilier judetean este pentru ca am luptat pentru echipa. Nicolae Badalau, presedintele PSD de atunci si candidatul la consiliul judetean, a refuzat sa imi ofere numarul de locuri pe care l-am solicitat noi cei de la tineret. Atunci am inceput o noua lupta interna. Mi-am retras candiatura pentru ca eu nu vreau sa primesc un post, iar echipa mea sa stea pe margine. In schimb am pregatit schimbarea presedintelui impreuna cu alti cativa colegi, dupa infangerea pe care a avut-o la consiliul judetean.
Nici proaspatul presedinte Radoi, cel pe care il ajutasem mult sa ajunga pe acea functie, nu mi-a fost mai de ajutor. Chiar daca ma pregateam sa candidez la functia de deputat in colegiul I Giurgiu, in ultima saptamana a reusit, ajutat de Miron Mitrea, sa il aduca in acest colegiu pe Madalin Voicu, actualul deputat de Giurgiu.Pentru schimbarea din functie a lui Cornel Radoi nu sunt eu vinovat. Alte greseli pe care le-a comis a facut sa fie schimbat din functie. Dar eu atunci eram targetat pe alte proiecte. Pentru ca pierdusem posibilitatea de a candida la parlamentare imi negociam la Bucuresti, chiar inainte de alegeri, functia de prefect pentru care a urmat o noua lupta careia a trebuit sa ii fac fata. Poate ca pe parcursul acestor lupte mi-am primit si nick-name-ul de Che Guvara sau poate din cauza temperamentului meu de luptator. Dar asta face obiectul unei alte postari.

sâmbătă, iulie 10, 2010

Tanarul


Imediat dupa terminarea liceului am inceput sa lucrez ca si colaborator la ziarul Giurgiu Express.Cu toate ca depusesem o cerere de angajare si la ziarul domnului Gaghi, si la cel al domnului Metaxa, singurul care a pariat pe mine a fost redactorul sef al acestui ziar, Dan Mucenic. Responsabila cu stirile acolo era Liliana Nicolae care acum este reporter BBC. Nu a durat insa mult si Dan Mucenic a strans o echipa in care ma numaram si eu, impreuna cu care a pus bazele unui nou trust de presa: Gene. Sediul redactiei se afla la parterul unui apartament pe strada Tineretului. Pe langa stiri eram si fotoreporter, ocupandu-ma de fotografiile, nedigitale pe atunci, care ilustrau ziarul. Acolo l-am cunoscut pe Ionel Muscalu si aceeasi parere buna pe care mi-am format-o atunci o am si astazi despre el. Creasem ziarul ,,Fermierul din sud “ format din 6 saptamanale care acopereau toate zilele saptamanii fara dumnica. Aveam practic un cotidian format din 6 saptamanale. Eram foarte incantat de ceea ce faceam chiar daca lucram zi-lumina. Atunci am cunoscut-o si pe fata care mai tarziu avea sa-mi devina sotie. Pret de un an si ceva, eram prezent la munca zilnic, de dimineata de la ora 8 si pana noaptea, cand, uneori la 10, 11, plecam acasa lasand ziarul era gata de tipar. Poate pentru ca pusesem foarte mult suflet in munca mea am suferit foarte mult cand intr-o zi, din senin, colegul meu Marius Naescu (acum ProSport) ne-a dat vestea dureroasa. Finantatorul ziarului Eugen Cocean inchide trustul de presa.
Dupa o luna de regrete, am luat initiativa impreuna cu inca trei colegi, si am gasit finantare pentru un nou ziar. De data aceasta formatul era unul nou, conceput de noi. ,,Tineretul Giurgiuvean” Era un saptamanal care aparea joia si care pe langa articolele scrise lejer, tinereste de noi, continea un element de noutate in presa de atunci: dedicatiile, pe care tinerii anilor 1996, fara internet sau telefon mobil, si le dadeau reciproc prin intermediul ziarului. Dupa sase luni, poate impresionat de vanzarile mari ale ziarului, poate de entuziasmul nostru, Mihai Preda, patronul televiziunii Tehnosat, ne ofera o emisiune de o ora, care se difuza sambata seara si care purta acelasi nume cu ziarul nostru - Tineretul Giurgiuvean.
Am intrerupt legatura cu presa in timpul stagiului militar apoi m-am intors la televiziunea Tehnostat unde mi-am reluat activitatea. Am inceput si facultatea in acelasi timp, la zi, la o facultate particulara. Crin Belea, colegul meu pe atunci mi-a simtit pasiunea pentru imagine, si a insistat sa incerc sa filmez. Mi-a placut atat de tare incat, in scurt timp, am lasat stirile pentru imagine. Eram operatorul preferat al realizatorilor de emisiuni de atunci: Cosmin Cretu, Ionel Muscalu sau Emil Talianu.
Numai ca la momentul in care Mihai Preda a vandut televiziunea, nu mi-am mai gasit locul in colectiv si am prins curaj sa dau examen pentru postul de profesor suplinitor in invatamant. Terminam si facultatea si dupa licenta gandeam ca invatamantul putea fi o varianta. Asa am ajuns sa il am director pe profesorul Emil Talianu care atunci era directorul scolii ,,Emil Gulian”.
Tot domnul Talianu a fost cel care intr-o zi ma intreaba daca nu cumva mi-ar placea sa merg la o sedinta la PSD.
De aici incepe o noua etapa a vietii mele care face obiectul urmatoarei poastari.

duminică, iulie 04, 2010

Un copil.Copilul.



Imi este destul de dificil sa scriu despre mine, cand este vorba de o perioada din care toate lucrurile pe care le stiu sunt aflate de la alte persoane.
Dar, de notat este, ca la nivelul anilor 70, in spitalul Giurgiu erau putine sanse de supravietuire pentru un copil care la momentul nasterii se afla cu cordonul ombilical infasurat in jurul gatului. In ciuda acestei probleme, ziua de 29 iunie sau Sfantul Pentru a facut sa ma nasc. Drept multumire, parintii mei s-au gandit sa imi puna numele sfantului care m-a nascut viu. Numai ca de la nastere pana la botez a mai trecut ceva timp si numele meu nu a mai fost Petru, numele curat al sfantului, ci Petrisor, numele nimanui care numai nume de sfant nu este.
Astfel, a trebuit sa plec in viata cu un nume alintat care de cele mai multe ori nu rezoneaza cu atitudinea mea ferma. Colac peste pupaza nasul meu, Pepi Dinu, a insistat sa mi se spuna Pepi, iar numele alintat sa fie numai unul scris in acte si atat.
Scola generala a fost una de cartier, scoala numarul 2 unde li se preda, iar ei nu prea se omorau cu invatatul, copiilor din zona Sloboziei.
Despre scoala aceea comunista insist sa spun ca a fost una cu scopul clar de indobitocire a individului. Tot ce trebuia sa retinem era ca noi nu suntem apti, nici capabili, ca nu trebuie sa speram sau sa visam, pentru ca visele sunt pentru altii, nu pentru noi. Cu toate astea am legat multe prietenii acolo, unele din ele fiind vii si acum si cu care ma mandresc sincer.
Dar anturajul si gasca de atunci, a facut ca la sfarsitul acestei perioade sa ne transformam in cocosei capabili de incaierari baietesti sau alte fapte de eroism inutil. Atunci, cu toate ca nu regret nimic, am comis si greseli cu care rautaciosii incearca sa ma blameze si acum, neavand alta pata pe care sa o scoata la lumina din viata mea.
Liceul a decurs normal, fara sa fiu un eminent, ba chiar si cu cateva corigente si penalizari pentru absente care sa coloreze perioada aceea nesigura a fiecarui adolescent.Cele mai frumoase amintiri din liceu sunt poate primele iubiri sincere si primele incercari de a descoperi viata si valorile ei. Pentru ca nu aveam bani pentru alte distractii, in fiecare dupa-amiaza eram in casa de cultura. Acolo eram inscris in cercul de literatura, science-fiction, dramaturgie si dansuri, iar asta imi umplea tot timpul.
Nu vreau sa omit faptul ca la varsta de cinci ani am primit in familie si o surioara, Madalina, care acum locuieste in Giurgiu, este asistenta, este casatorita si are si un baietel de 10 ani.
Eu si sora mea dupa numai un an de la nasterea ei am fost parasiti de tata, iar eu de atunci a trebuit sa fiu ,, barbatul “ care sa raspunda cerintelor barbatesti, in casa aceea in care supravietuiam impreuna cu bunica, sora si mama mea din salariu de muncitoare al mamei mele.
De aceea la terminarea liceului, in ciuda mediei mari de la bacalaureat, nu am mers la facultate atunci, asa cum au facut majoritatea colegilor mei, ci cativa ani mai tarziu, in schimb m-am angajat la un ziar si m-am inscris la o scoala postliceala cu profil industrial din Giurgiu.
De aici incepe o noua perioada, o ucenicie in ale vietii, pe care o voi trata separat in postarea viitoare.