Un copil.Copilul.

Imi este destul de dificil sa scriu despre mine, cand este vorba de o perioada din care toate lucrurile pe care le stiu sunt aflate de la alte persoane.
Dar, de notat este, ca la nivelul anilor 70, in spitalul Giurgiu erau putine sanse de supravietuire pentru un copil care la momentul nasterii se afla cu cordonul ombilical infasurat in jurul gatului. In ciuda acestei probleme, ziua de 29 iunie sau Sfantul Pentru a facut sa ma nasc. Drept multumire, parintii mei s-au gandit sa imi puna numele sfantului care m-a nascut viu. Numai ca de la nastere pana la botez a mai trecut ceva timp si numele meu nu a mai fost Petru, numele curat al sfantului, ci Petrisor, numele nimanui care numai nume de sfant nu este.
Astfel, a trebuit sa plec in viata cu un nume alintat care de cele mai multe ori nu rezoneaza cu atitudinea mea ferma. Colac peste pupaza nasul meu, Pepi Dinu, a insistat sa mi se spuna Pepi, iar numele alintat sa fie numai unul scris in acte si atat.
Scola generala a fost una de cartier, scoala numarul 2 unde li se preda, iar ei nu prea se omorau cu invatatul, copiilor din zona Sloboziei.
Despre scoala aceea comunista insist sa spun ca a fost una cu scopul clar de indobitocire a individului. Tot ce trebuia sa retinem era ca noi nu suntem apti, nici capabili, ca nu trebuie sa speram sau sa visam, pentru ca visele sunt pentru altii, nu pentru noi. Cu toate astea am legat multe prietenii acolo, unele din ele fiind vii si acum si cu care ma mandresc sincer.
Dar anturajul si gasca de atunci, a facut ca la sfarsitul acestei perioade sa ne transformam in cocosei capabili de incaierari baietesti sau alte fapte de eroism inutil. Atunci, cu toate ca nu regret nimic, am comis si greseli cu care rautaciosii incearca sa ma blameze si acum, neavand alta pata pe care sa o scoata la lumina din viata mea.
Liceul a decurs normal, fara sa fiu un eminent, ba chiar si cu cateva corigente si penalizari pentru absente care sa coloreze perioada aceea nesigura a fiecarui adolescent.Cele mai frumoase amintiri din liceu sunt poate primele iubiri sincere si primele incercari de a descoperi viata si valorile ei. Pentru ca nu aveam bani pentru alte distractii, in fiecare dupa-amiaza eram in casa de cultura. Acolo eram inscris in cercul de literatura, science-fiction, dramaturgie si dansuri, iar asta imi umplea tot timpul.
Nu vreau sa omit faptul ca la varsta de cinci ani am primit in familie si o surioara, Madalina, care acum locuieste in Giurgiu, este asistenta, este casatorita si are si un baietel de 10 ani.
Eu si sora mea dupa numai un an de la nasterea ei am fost parasiti de tata, iar eu de atunci a trebuit sa fiu ,, barbatul “ care sa raspunda cerintelor barbatesti, in casa aceea in care supravietuiam impreuna cu bunica, sora si mama mea din salariu de muncitoare al mamei mele.
De aceea la terminarea liceului, in ciuda mediei mari de la bacalaureat, nu am mers la facultate atunci, asa cum au facut majoritatea colegilor mei, ci cativa ani mai tarziu, in schimb m-am angajat la un ziar si m-am inscris la o scoala postliceala cu profil industrial din Giurgiu.
De aici incepe o noua perioada, o ucenicie in ale vietii, pe care o voi trata separat in postarea viitoare.