duminică, februarie 17, 2013

Sedinta de informare privind medierea, obligatorie din 15 februarie. Ce trebuie sa stii despre noua procedura?


Incepand cu acest an, cei care vor sa inceapa un proces vor putea face acest lucru doar daca participa, in prealabil, la o sedinta de informare privind medierea. Aceasta obligatie a justitiabililor va intra in vigoare in 15 februarie, motiv pentru care AvocatNet.ro iti spune astazi tot ce trebuie sa stii despre noile dispozitii.
Legea nr. 115/2012, in vigoare din vara anului 2012, a modificat Legea medierii, instituind, printre altele, obligatia de a participa la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata. Concret, in actul normativ se arata, la art. 601, ca “in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii”. Prevederea urma sa intre in vigoare in 6 luni de la publicarea Legii nr. 115/2012 in Monitorul Oficial (9 iulie, n.red.), adica in 9 ianuarie 2013.
Totusi, acest termen a fost prorogat de Guvern, dupa ce un act normativ care stabileste ca sedinta de informare privind medierea va deveni obligatorie din 15 februarie a intrat vigoare. Este vorba despre Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 4/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 68 din 31 ianuarie, in care se precizeaza ca dispozitiile art. 60vor intra in vigoare in aceeasi zi cu Noul Cod de Procedura Civila, adica 15 februarie.
Acest lucru inseamna ca, incepand de vineri, se instituie obligatia legala pentru parti ca, anterior declansarii unei actiuni in instanta sau pana la termenul dat de instanta in acest sens, sa se prezinte la mediator in vederea informarii cu privire la posibilitatea solutionarii diferendelor pe calea medierii, adica prin dialog si negociere, a mentionat, la solicitarea AvocatNet.ro, Aniela Badita, Avocat Partener SCA Badita & Pop.
Pe de alta parte, Badita puncteaza ca nu toate cauzele sunt susceptibile de a fi solutionate prin mediere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu