Persoanele fizice si juridice care au intentia sa se
adreseze instantelor (justitiabilii) intr-un litigiu comercial sau de alta
natura sunt obligate, de la 1 octombrie, sa participe la sedinte de informare
privind medierea conflictului, in urma intrarii in vigoare a unui nou set din
modificari aduse Legii 192/2006 privind medierea.
Litigiile aflate deja pe rolul instantelor intra si ele sub
incidenta noilor reglementari a legii medierii – avantajul rezolvarii
conflictului prin mediere, in acest caz, fiind acela ca taxa de timbru se
restituie in cele mai multe dintre cazuri.
“Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau
persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind
medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente,
in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de
familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute
de prezenta lege”, arata noua lege, potrivit Zf.ro
Din ianuarie 2013 legea devine si mai “restrictiva”, in
sensul ca nu te mai poti prezenta in fata instantei fara continuarea pe : http://anndrei.ro/?p=37
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu